Amenajare baie Amenajari Interioare

Ce combinații de gresie și faianță să alegi pentru baia ta?

Baia este poate cel mai important spațiu din casa ta. Ea poate deveni o adevărată oază de relaxare dacă acorzi o atenție specială în decorarea ei. Există multe tipuri de decor pentru baie, iar recomandarea noastră este să alegi fiecare obiect sau accesorii din baie cu intenție. 

Poate fi copleșitor întregul proces de renovare al băii, dar cu inspirația potrivită acesta poate fi o adevărată relaxare. Am pregătit pentru tine acest articol care să te ajute în alegerea combinației de gresie și faianță pentru baie.

Care sunt tendințele actuale pentru decorarea unei băi?

Poate că cea mai mare tendință pentru baie la momentul actual este accentul pus pe suprafețe senine, netede și materiale organice. Gândește-te la plăci mari de piatră monocromatică, corpuri de iluminat negru mat și suprafețe deschise din lemn de stejar, care sunt în mod natural elegante.

Design-ul îndreptat spre natură este foarte apreciat datorită modului prin care aduce exteriorul în interior și subliniază conexiunea umană cu natura. Tonurile calde și neutre, pământești se regăsesc în tendințele actuale pentru decorarea băii. Alegerea culorilor pentru baia ta este importantă pentru ceea ce exprimă și ce stări îți pot induce.


În ceea ce privesc trendurile în materie de gresie și faianță, cele mai apreciate modele au modele grafice, sunt mate, în culori neutre. Un mare interes anul acesta este și pentru pardoseli din gresie din marmură în tonuri moi și modele la scară mai mare, care oferă un aspect curat. 

Ce trebuie să știi când alegi gresia și faianța pentru baia ta?

Alegerea gresiei și faianței pentru baia ta trebuie făcută cu atenție. Sunt câțiva pași pe care să-i urmezi când faci asta. În primul rând, îți recomandăm să alegi un stil care simți că se potrivește cu viziunea ta pentru baia casei tale. 

După aceea, gândește-te care sunt preferințele tale în ceea ce privește dimensiunea gresiei și a faianței. Ca mai apoi să alegi nu mai mult de trei tipuri de gresie și faianță pentru a putea lua decizia finală. 


Dacă ai o cadă, alege gresia în funcție de design-ul ei, iar dacă ai un duș separat, atunci ar fi indicat să alegi un model diferit de gresie și faianță doar pentru el. Acest aspect este important pentru că trebuie să alegi un model de gresie anti-alunecare. 

Ultimul lucru pe care trebuie să îl iei în considerare când alegi faianța și gresia pentru baie este ce presupune întreținerea acestora. Unele modele, de obicei cele cu un preț mai mic, deși sunt avantajoase, au nevoie de o îngrijire mult mai mare și întreținerea lor îți va da mari bătăi de cap. 


Ce combinații de gresie și faianță să alegi pentru baia ta?

Recomandarea noastră privind combinația de gresie și faianță pe care să o alegi pentru baia ta este să gândești încă de la început baia ca un tot unitar. Încearcă fiecare obiect pe care îl alegi să se potrivească cu restul băii, iar asta se aplică și la gresie și faianță. Iar cel mai important lucru este să alegi totul în funcție de preferințele tale. La finalul zilei, este baia ta și ție trebuie să îți placă.

Related posts

Cum reconditionezi obiectele vechi

Adina Meyers

Românii, mult mai preocupați de reamenajare în perioada pandemiei. Magazinele de bricolaj, la mare căutare

Adina Meyers

O casa de exceptie “Made in Brasil”

Adina Meyers