Un  furnizor de echipamente de ventilație cu recuprerare de căldură a generat un program care îi poate ajuta pe proprietarii de case sau apartamente să își eficientizeze consumul și să își îmbunătățească calitatea vieții. “Soluțiile tehnice pentru astfel de sisteme se implementează în general la construcții noi, de peste 120 de mp. Însă, prin noul nostru program, care vine în completarea celui guvernamental de eficientizare a consumului,  cei care dențin o locuință de până la 100 de mp, casă sau apartament, pot monta un astfel de sistem centralizat de ventilație. Am adaptat tot pachetul tehnic, inclusiv costurile pentru o astfel de investiție, astfel că proiectul, aparatul și montajul pentru o casă sau un apartament de 100 mp este configurat la 15.000 lei, cu tva inclus. La orice locuință, costurile pot fi amortizate în câțiva ani, însă nu despre asta vorbim neapărat, ci de faptul că în permanență ai în casă un aport de aer curat, fără să consumi în plus. Mai mult, în anumite condiții, costurile pot fi acoperite la jumătate prin programul guvernamental Casa Eficientă Energetic”, declară Dorin Șalamac director Geneal ATREA Romania. Aceste sisteme de ventilație cu recuperare de căldură asigură un flux aer curat permanent în incinte, putând fi configurate atât pentru zona rezidențială, cât și pentru sectorul industrial, hotelier sau HORECA.

O centrală cu recuperare de căldură va fi la fel de indispensabilă ca un termosistem

Principiul unui astfel de sistem este simplu: extrage aerul viciat din încăperi, iar cu căldura acestuia încălzește aerul curat pe care îl introduce în casă prin grilele de ventilație. Fluxul de aer curat și cel viciat nu se întâlnesc, în acest proces având loc doar un schimb termic între cele două. Sistemul este extrem de util mai ales pe timpul iernii, când practic geamurile nu mai trebuie deschise pentru a se asigura tradiționala aerisire, prin care se pierde în același timp și căldura acumulată în casă. “Suntem conștienți că atât prin programele guvernamentale, dar și printr-o mai bună informare a cetățenilor, aceste echipamente vor deveni în câțiva ani indispensabile la construcția unei case, adică exact cum este un termosistem acum. Practic, oricine își construiește o casă sau face o reabilitare, nu mai concepe să nu monteze și un termosistem, indiferent dacă este pe bază de polistiren, vată sau alte materiale termoizolante. Un sistem de ventilație centralizat cu recuperare de căldură vine în completarea soluției generale de eficientizare energetică compusă din zidărie, termosistem, geamuri termopan și acoperiș”, explică Dorin Șalamac.

 

 

Related posts

Proiect de casă cu mansardă: suprafața utilă 211.96 mp

Adina Meyers

Proiect de casă de vacanţă în stil country: P, 92 de mp. O buna varianta pentru zona rurala

Adina Meyers

Patru pași pentru o casă pasivă și eficientă energetic

Adina Meyers