Dacă au peste 10 locuri de parcare, clădirile rezidențiale și nerezidențiale noi sau care vor fi supuse unor lucrări de renovare majoră vor trebui să aibă infrastructură pentru instalarea stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice, se arată într-o lege publicată în Monitorul Oficial în luna iulie.
Legea 101/2020, care modifică prevederile Legii 372/2005 privind perfomanța energetică a clădirilor și care se află acum în vigoare, aduce schimbări importante cu privire la infrastructura de încărcare pentru mașinile electrice și hibride.
În cazul clădirilor nerezidențiale noi sau supuse unor lucrări de renovare majoră, care au mai mult de 10 locuri de parcare, investitorii/proprietarii acestora, după caz, sunt obligați să instaleze cel puțin un punct de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum și tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru cel puțin 20% din locurile de parcare prevăzute.
Acestea trebuie să permită instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Regula se aplică atunci când parcarea se situează în interiorul clădirii sau este adiacentă acesteia, ori dacă măsurile de renovare includ parcarea sau infrastructura electrică a clădirii/parcării.
În cazul clădirilor nerezidențiale existente cu peste 20 de locuri de parcare, proprietarii au obligația de a instala până la data de 1 ianuarie 2025 un număr de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice cel puțin egal cu 10% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice. Excepție de la aceste obligații fac clădirile deținute și ocupate de întreprinderi mici și mijlocii.