Finantare Home

Programul ”Casa Eficientă Energetic” începe pe 15 septembrie. Cine și pentru ce poate lua bani nerambursabili de la stat

Programul ”Casa Eficientă Energetic” începe pe 15 septembrie, a anunţat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Aproximativ 9.000 de proprietari de case din România își vor putea eficientiza energetic locuințele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Aceştia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM.

Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menţionată, respectiv 15.000 de euro.

”Cele mai multe case nu sunt bine izolate. Este şi motivul pentru care pierderile de energie ajung până la 30% doar prin pereţii exteriori, sau la 25% prin geamuri sau acoperiş. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: indirect, o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie”, a declarat ministrul Costel Alexe.

Cheltuielile eligibile vizează:

  • instalarea de ferestre izolante,
  • izolarea acoperişului,
  • izolarea pereţilor exteriori,
  • montarea unei centrale mai eficiente,
  • montarea panourilor solare,
  • sisteme de ventilaţie,
  • corpuri de iluminat cu LED,
  • senzori de mişcare,
  • robineţi şi conducte noi etc.

Condiţia eligibilităţii proiectului este ca eficienţa energetică a locuinţei să crească cu cel puţin o clasă energetică.

Related posts

Instant Updates To Get Your Home Summer Ready

Adina Meyers

Rețetă mic dejun georgian: Haciapuri/Khachapuri, plăcintă tradițională cu brânză și ou

Adina Meyers

Ce tip de parchet aleg romanii pentru amenajarea locuintei

Adina Meyers