Calatorii Home LifeStyle

Prețurile pentru fiecare stațiune de pe litoral: sejur la 2 stele în Jupiter, la același preț ca în Mamaia, la 3 stele – FOTO

Un sejur la 2 stele în Jupiter a ajuns să coste cât costă un sejur în Mamaia – considerată „perla litoralului românesc” – la 3 stele. Cele mai mici oferte pentru un sejur de 7 zile în Eforie Nord pornesc de la 1.000 de lei pentru un cuplu care vrea cazare fără masă, potrivit studiului  „Turism la tine acasă”.

Prețuri la cazări pe litoralul românesc în perioada 5 – 19 iulie 2020

MAMAIA

Stațiunea considerată „perla litoralului românesc” îi așteaptă pe cei care vor să își petreacă o vacanță de 7 nopți la un hotel de 3 stele cu oferte care încep de la 1.700 de lei/ cuplu, iar dacă este vorba de o familie cu copil mic (0-5 ani) oferta pornește de la 1.800 de lei/ sejur. În această ofertă nu este inclusă masa.

Pentru un hotel de 4 stele, tot fără masă, un cuplu va ajunge că plătească cel puțin 2.650 de lei, dacă vorbim despre o familie cu un copil de până în 5 ani, atunci tariful pornește de la 3.200 de lei, iar dacă sunt 2 copii cu vârste între 3 și 8 ani, atunci prețul sejurului pornește de la 4.800 de lei.

JUPITER

În mod neașteptat, unele hoteluri de 2 stele din stațiunea Jupiter au prețuri care pornesc pentru un sejur de la 1700 de lei, adică aceeași valoare precum cele de 3 stele din Mamaia. În schimb, dacă ne referim la o ofertă pentru o familie cu copil mic, ofertele pornesc de la 2.200 de lei/ familie.

În cazul în care turiștii aleg pensiune completă la un hotel de 2 stele atunci un cuplu va trebui să scoată din buzunar un minim de 2.700 de lei, în timp ce o familie cu copil va plăti minim 3.200 de lei.
La hotelurile de 3 stele cu mic dejun, un cuplu va plăti 2.300 de lei, iar o familie cu un copil va achita pentru sejurul de 7 nopți 2.600 de lei.

De asemenea, sunt și hoteluri de 3 stele care vin cu oferte de 3.200 de lei pentru un cuplu/ 7 nopți, oferta având același preț și dacă acel cuplu are copil. În cazul familiilor cu 2 copii, valoarea sejurului sare la 3.900 de lei.

VENUS

Hotelurile de 2 și de 3 stele din această stațiune au cam aceleași prețuri de pornire pentru cazarea oferită cuplurilor: 1.700 de lei/ sejur. Dacă se vine și cu un copil de până în 5 ani, atunci costurile pornesc de la 2.200 de lei/ sejur.

Pentru cazare cu mic dejun, la 3 stele, cuplul va achita 3.200 de lei, iar dacă vine și cu copil atunci prețul crește la 3.400 de lei.

EFORIE NORD

Cele mai mici oferte pentru un sejur de 7 zile în Eforie Nord pornesc de la 1.000 de lei pentru un cuplu care vrea cazare fără masă.

Dar aceasta este o excepție, pentru că, în general, hotelurile de 3 stele au oferte care pornesc de la 1.400 de lei. Aici, unele percep costuri suplimentare pentru un cuplu care vine cu copil mic de până în 5 ani, altele nu. În cazul celor care cer mai mult, oferta pornește de la 1900 de lei pe sejur. La cele cu doi copii, ofertele au preț de start de 2700 de lei. Toate ofertele prezentate nu au nici o masă inclusă.

OLIMP

Pentru această stațiune veți găsi oferte pentru toată gama de turiști. Astfel că, la 3 stele cu mic dejun, veți plăti 2.400 de lei/ cuplu. Dacă vorbim de o familie cu un copil, atunci prețul crește la 2.600 de lei, iar pentru doi copii – 2.750 de lei

Related posts

Praktiker Romania: Cel mai mic buget pentru amenajarea unei gradini porneste de la 100 lei

Adina Meyers

Humanic a deschis un nou magazin în Mega Mall și oferă primul permis de pantofi pe 1 an

Adina Meyers

RUUKKI Romania lanseaza Adamante, expresia stilului mediteranean in materie de acoperisuri

Adina Meyers