Gradinarit Home Practic

Cum să îngrijești un bonsai: sfaturi practice

Bonsai (în japoneză însemnând aproximativ „grădinărit în tavă) este arta și știința de a crește plante și arbori miniaturali, prin creșterea acestora forțată în spații mult mai restrânse decât sunt necesare în mod natural dezvoltării lor, prin conducerea și tăierea adecvată a ramurilor și prin hrănire minimală cu apă și îngrășăminte.

Arborii cresc astfel într-o formă estetică, care sugerează de cele mai multe ori vârstă înaintată. Bonsaii au diferite aspecte și personalități. Ceea ce trebuie să știți înainte este că acesta nu este o plantă, ci o veritabilă operă de arta așa că trebuie să îl tratați ca atare.

Bonsaiul este originar din China, unde a apărut în urmă cu câteva mii de ani, țara în care există un veritabil cult al acestei plante. Partea cea mai interesantă este că, în cazul în care primesc o îngrijire ca la carte, bonsaii pot trăi sute de ani, putând fi lăsați moștenire de familie. De altfel, în timp valoarea lor crește.

Speciile cele mai des întâlnite de bonsai sunt pinul, arțarul, ulmul, jneapanul, laricea, wisteria japoneză, cireșul și caisul floral.

Udarea bonsaiului se recomandă a se face doar la rădăcina acestuia fără a fi necesară udarea întregii plante.

Bonsaiul trebuie tuns în perioadele de creştere pentru a asigura păstrarea unei forme estetice. Tunsul acestuia se face primăvara, iar datorită acestei etape de îngrijire bonsaiul tău va primi o înfațisare cât mai deosebită.

Pentru ca bonsaiul tău să se dezvolte armonios este de preferat să îi oferi aer curat în permanență, dar totuși, evită să îl expui în mod direct în bătaia razelor solare. Bonsaii necesită fertilizare, pentru a deveni plante sănătoase și puternice.

Nu exista boli specifice bonsailor, dar, pentru că sunt mici si cresc greu, bolile tind să afecteze bonsaii mai mult ca alte plante. Așadar, prevenția este mai bună decât vindecarea.

Sfaturi:

Dacă observi mici pete albe pe frunze, acestea sunt cauzate de insecte. Îndepărtați imediat frunzele afectate!

De asemenea, scoateți sârmele de modelare dacă acestea sugrumă planta!

Related posts

Livingul transformat in dormitorul copiilor

Adina Meyers

Siguranta casei tale

Adina Meyers

How to choose your mattress

Adina Meyers