LifeStyle

Este sezonul căpușelor: cum ne protejăm

Din păcate, căpușele au devenit o amenințare destul de serioasă în ultimul timp, iar aceasta pentru că acest parazit transmite o serie de boli, chiar grave.

E greu să le recunoști, deoarece inițial arată ca niște mici păianjeni și adesea nu le vedem sau nu ne ferim de ele, considerându-le inofensive. După ce s-au fixat pe gazdă, căpușele încep să suga sânge și să se umfle ca un balon, devenind rotunde și lucioase.

Iar cei mai mulți oameni au apucat să le vadă doar în acest stadiu, adică gata hrănite, atunci când mușcaseră deja o persoană sau un animal de companie. De aceea nu le pot recunoaște nici data următoare când le văd.

Căpușa poate chiar să nu fie simțită atunci când se atașează de gazda, deoarece mușcătura ei nu este prea dureroasă, iar sângele supt este în cantitate mică. Ea poate rămâne pe piele și se poate hrăni în mod repetat până când este reperată și scoasă. Insă marele pericol este ca insecta să fie purtătoare de boli și microbi, existând riscul ca ea să transmită și bacteria bolii Lyme, o boală fatală.

Înțepătura de căpușă la copii

Vara este anotimpul în care copiii își petrec din ce în ce mai mult timp în aer liber, în locuri pline de verdeață, în parcuri, în natură, iar medicii trag un semnal de alarmă în ceea ce privește riscurile la care cei mici se expun. Înțepătura de căpușă este periculoasă pentru sănătatea copilului.

Ori de câte ori constatați că micuțul a fost mușcat de o căpușă este indicat să îi urmăriță simptomele cu atenție și să vă adresați medicului pentru tratament de specialitate.

Simptomele înțepăturilor de căpușe:

-înrosirea locului;

-umflarea locului înțepat;

-dificultăți în respirație;

-stare de mâncărime la nivelul pielii;

-erupții cutanate

-dureri articulare;

-dereglări ale ritmului cardiac;

-stare de amorțeală în zona înțepăturii;

-înțepenirea gâtului;

-în cazuri grave, copilul își poate pierde starea de conștiență.

Cum ne ferim?

Folosește soluții naturale atât pentru adulți, cât și pentru copii, astfel încât să vă protejeze de aceste insecte nesuferite și periculoase!

Evită zonele cu iarbă înaltă, atât pentru campare, cât și pentru activități dinamice. Purtați pantaloni lungi și trageți șosetele peste aceștia. La întoarcere acasa, verifică pe pielea fiecărui membru al familiei dacă se vede vreo insectă.

Daca cineva a luat vreo căpușă, nu extrageți parazitul de pe piele acasă: cleștii insectei pot rămâne sub piele, iar mușcătura se poate infecta. Mergeți la camera de gardaăpentru extracție, cu atât mai mult cu cât vor trebui făcute și analize pentru a detecta dacă insecta era purtătoarea periculoasei bacterii de Lyme.

De cele mai multe ori, înțepătura de căpușă poate fi tratată cu ajutorul antibioticelor, potrivit recomandărilor medicului. La fel de importante sunt analize de specialitate pentru înlăturarea suspiciunii de infectare cu boala Lyme.

Related posts

Dragostea trece prin stomac, nu-i asa?

Adina Meyers

Arhitectura si ambianta

Adina Meyers

AFI Palace Cotroceni da startul campaniei „MEGA LICHIDARE DE STOC” Urmeaza trei zile de consecutive de reduceri de peste 70%

Adina Meyers