Solutii Constructive

Alege vopsele premium pentru a zugrăvi eficient

Zugrăvitul este una dintre cele mai comune lucrări de renovare. Creează destul disconfort, deoarece trebuie să protejezi mobilierul, pardoseala etc., însă nu este aşa de costisitor ca alte operaţiuni de renovare. Iar dacă alegi şi aplici vopseaua corect, rezultatul va fi excelent. Pe scurt, cu ajutorul unei palete cromatice noi, igienizezi, împrospătezi şi totodată regândești decorul.

Fie că zugrăvești singur, fie că apelezi la o echipă de meşteri, de cele mai multe ori alegi vopseaua pe baza informaţiilor publicitare, a celor primite la magazin sau oferite de meşteri. Totuşi, pentru a obţine rezultatele pe care le aştepţi şi pentru a cheltui banii eficient, te sfătuim să apelezi la arhitecţi şi designeri care sunt specializaţi în lucrări de amenajare. Aceştia sunt cei mai în măsură să îți recomande tipul de vopsea, cantitatea necesară şi să te informeze cu privire la exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească aceasta în cazul în care este vorba despre spaţii problematice precum bucătăria şi baia.

Cum alegi?
În primul rând, trebuie să ţii cont de tipul suportului pe care urmează să-l vopsești – dacă este unul nou, gletuit, dacă a mai fost zugrăvit anterior sau dacă urmează să schimbi culoarea. Apoi, pentru decizia finală, ar fi bine să ai în vedere următoarele aspecte: să fie o vopsea uşor de întreţinut (să o poţi spăla şi curăţa în cazul murdăririi accidentale), să asigure o putere foarte mare de acoperire, să se aplice uşor, fără stropire, să prezinte o permeabilitate ridicată la vapori, să respecte gradul de culoare ales şi să aibă un grad de alb strălucitor, în cazul în care alegi o finisare în alb.
Cât priveşte vopselele de exterior, este foarte important să iei în calcul gradul de rezistenţă la intemperii şi UV.
Pe lângă aceste aspecte, raportul preţ-putere de acoperire litru/metru pătrat/strat este relevant, dar totodată contează şi gradul de emisie de agenţi nocivi a vopselei, care trebuie să fie foarte redus, chiar spre zero. În mod categoric, vopselele premium îndeplinesc aceste cerinţe. Alegerea unui produs ieftin nu duce decât la alocarea unui buget suplimentar într-un timp foarte scurt pentru revopsire. Întreţinerea unei suprafeţe pe care s-a aplicat o vopsea ieftină va fi una dificilă atâta timp cât aceasta nu îndeplineşte cerinţele minime obligatorii expuse.

Cantităţi necesare
Pentru un interior cu o suprafaţă utilă de 20 de metri pătraţi şi o suprafaţă totală de pereţi + tavan de aproximativ 65 de metri pătraţi, specialiştii îți recomandă pentru vopsit 8 litri de vopsea/strat.
În funcţie de tipul suportului, gradul de absorbţie, vopsirea sau nu cu o culoare intensă şi de capacitatea de acoperire a vopselei, după evaluarea aspectului primului strat, vei decide dacă este necesar să aplici şi al doilea strat de vopsea.


Datorită nanoparticulelor conţinute, vopselele termoizolante reduc transferul de căldură, reflectă radiaţia termică şi creează o barieră împotriva umidităţii, împiedicând în acest fel dezvoltarea mucegaiului şi a fungilor.

Vopsele pentru suprafeţe dificile
Anumite suprafeţe – precum pereţii interiori orientaţi spre nord, pereţii şi tavanele mansardelor – sunt predispuse la condiţiile de formare a igrasiei şi mucegaiului. Acestea, precum şi cele nou renovate din locuinţă sau din afara ei necesită acoperirea cu o vopsea cu proprietăţi de izolare termică. Această soluţie este ideală pentru prevenirea apariţiei igrasiei, având în vedere că elimină umiditatea de pe zidurile reci şi totodată creşte semnificativ eficienţa energetică a construcţiei.

Spaţii cu un grad ridicat de umezeală
După cum bine ştii, baia şi bucătăria sunt încăperi predispuse la condiţii de umiditate ridicată, ce necesită finisaje speciale. Mai exact, vopselele cele mai recomandate trebuie să inhibe dezvoltarea mucegaiurilor şi fungilor, care se dezvoltă foarte uşor în mediile amintite. Practic, aceste vopsele reduc numărul unor astfel de microogranisme de pe suprafeţele pe care sunt aplicate.
Este foarte posibil ca, înainte de începerea lucrărilor de zugrăvit, pereţii să fie deja contaminaţi. În acest caz, preliminar aplicării vopselei, te sfătuim să cureți suprafaţa acestora de mucegaiuri şi fungi şi abia apoi să aplici noul finisaj.
Reţine că microorganismele sunt prezente acolo unde există un mediu propice dezvoltării lor şi că eliminarea completă a dezvoltării acestora este posibilă atunci când înlături toate cauzele. Principalele măsuri pe care trebuie să le iei pentru a combate aceste tipuri de microorganisme care pot afecta sănătatea sunt ventilarea corespunzătoare a încăperilor respective, eliminarea infiltraţiilor de apă şi utilizarea unor produse adecvate acestor spaţii.
În cazul băilor şi bucătăriilor cu o suprafaţă de 16 metri pătraţi, ai nevoie de 2,5 litri de vopsea pentru finisarea tavanului şi a părţii superioare a pereţilor.

Vopsea pentru exterior
Spre deosebire de vopselele pentru interior, cele destinate exteriorului trebuie să asigure în primul rând o rezistenţă superioară. Dacă urmează să finisezi faţada exterioară a casei, asigură-te că vopseaua pe care o folosești are o rezistenţă la frecare umedă de clasa 1 lavabilitate. În cazul alegerii unei vopsele colorate, pigmenţii utilizaţi la colorare trebuie să prezinte o rezistenţă ridicată la UV şi intemperii, o hidrofobicitate mare şi o permeabilitate la vapori superioară.
De asemenea, este foarte important ca vopseaua să conţină substanţe adecvate pentru combaterea dezvoltării algelor şi fungilor, microorganisme care pot apărea pe exteriorul clădirilor supuse la intemperii, în special atunci când există condiţii de umezeală ridicată.
Ca nivel de consum, pentru o casă de 100 de metri pătraţi, de exemplu, specialiştii îți recomandă să folosești aproximativ două cutii a câte 15 litri/strat şi să aplici finisajul în două straturi.


Evaluarea consumului se face în condiţii standard, în funcţie de tipul de suport pe care urmează să aplici vopseaua.

Foto: Shutterstock

Related posts

Proiect de casă cu mansardă: suprafața utilă 211.96 mp

Adina Meyers

Proiect de casa – parter: 112 mp

Adina Meyers

Fă-ți casa inteligentă cu soluții High-Tech de energie regenerabilă!

Adina Meyers