Decor

Cum amenajezi spațiul în stil english country?


Pentru că suntem la începutul toamnei, ni se pare foarte potrivit să-ți facem cunoștință cu un stil care surprinde foarte bine atmosfera acestui sezon: english country. Ca și alte stiluri rustice, specifice unor zone geografice diferite, precum french country, country cottage, sun country etc., și acesta are un farmec aparte, pe care te invităm să-l descoperi împreună cu noi.

Chiar și în zilele noastre, în zonele rurale din Marea Britanie, pot fi întâlnite conace autentice sau case cu arhitectură tradițională, din piatră, cărămidă și cu acoperiș de stuf, fapt care dovedește că englezii pun mare preț pe tot ceea ce înseamnă vechi. Însă cel mai interesant este că, deși duc mai departe aspectul original, aceste locuințe oferă standarde ridicate de trai. Și asta deoarece stilul rustic englezesc pune accentul pe un confort sporit, asigurat prin folosirea unor elemente de decor de cea mai bună calitate. În momentul actual, english country înseamnă o reinterpretare a stilului englezesc tradițional, ceea ce îl face mai uşor de adoptat nu numai în case, ci și în apartamentele de bloc. Cu alte cuvinte, în prezent, îl întâlnim în majoritatea amenajărilor sub forma unui mix armonios de obiecte tradiționale și elemente de design moderne.


Amenajările english country se remarcă printr-un look elaborat, chiar încărcat, la care contribuie într-o mare măsură imprimeurile bogate, piesele de mobilier ce provin parcă din colecţii și timpuri diferite, precum şi multitudinea de accesorii şi decoraţiuni aşezate la vedere.

Materiale naturale
Fiind vorba despre un stil rustic, lemnul este folosit cu rol principal, regăsindu-se la pardoseli, la grinzile masive de pe tavan și la piesele de mobilier. Acest material natural este prezent de cele mai multe ori în varianta sa brută, oferind interioarelor un aer şarmant și multă căldură. Piatra naturală și cărămida roșiatică cu aspect nefinisat sunt, de asemenea, utilizate ca finisaje atât la exterior, cât și la interior.


În casele rustice englezeşti, obiectele de artă stau la loc de cinste. Alături de mobilierul cu design rafinat, de textilele elegante şi de accesoriile antique, acestea imprimă interioarelor un aer nobil.

Culori de pământ
Amenajările în stil english country au la bază o cromatică neutră, axată pe nuanțe de crem, bej și alb, completată de tonuri închise de negru, maro, cărămiziu, gri şi kaki. Nu lipsesc nici pastelurile, precum roz deschis și vernil, sau tonurile mai puternice de vișiniu, verde și roșu, întâlnite în special la mobilier.

Imprimeuri combinate cu măiestrie
Preponderente sunt dungile, carourile și florile, care, nu de puține ori, sunt mixate în acelaşi spaţiu, compunând un decor încărcat. Dacă nu ești adepta unui aspect atât de elaborat, te poți rezuma la folosirea carourilor – de exemplu, acestea pot decora tapițeria canapelei și materialul draperiei. Sau, dacă preferi motivele florale, poți „îmbrăca” pereții cu un tapet imprimat cu trandafirași, căruia îi poți asorta câteva pernuțe animate cu același pattern.

Mobilier confortabil
Așa cum aminteam la începutul articolului, mobilierul rustic englezesc este realizat din materiale de foarte bună calitate (lemn masiv sau materiale care imită perfect lemnul, piele, fier forjat, tapițerii din catifea), tocmai pentru a oferi un confort maxim. Obiectele se caracterizează printr-un design elegant și rafinat, iar pentru a transmite autenticitate – un aspect la care englezii țin foarte mult –, sunt preferate piesele un look antique.


Bucătăriile english country sunt absolut fermecătoare, şi asta datorită faptului că fac apel la finisaje naturale fruste, la o paletă cromatică neutră şi la aranjamente florale proaspete.

Foto: Shutterstock și Pinterest

Related posts

Cadouri personalizate, cadouri unice pentru frați și surori

Adina Meyers

Idei simple pentru a avea un hol primitor

Adina Meyers

Idei creative pentru decorarea casei tale

Adina Meyers