Amenajari Exterioare

Cum iluminați cu stil spaţiul exterior?

Pe parcursul lunilor de vară, petrecem din ce în ce mai mult timp în curte, pe terasă sau în grădină, iar momentele de relaxare împreună cu prietenii se întind până târziu în noapte.

Iluminatul exterior este la fel de important precum cadrul natural pe care l-aţi amenajat, pentru că vă permite să definiţi spaţiul şi să creaţi o atmosferă specială după ce apune soarele. Nu treceţi cu vederea faptul că exteriorul reflectă proprietatea în egală măsură cu interiorul locuinţei, întrucât este primul cu care vizitatorii intră în contact înainte să ajungă în casă şi, automat, le determină o primă impresie, pozitivă sau negativă.

Iluminatul exterior reprezintă mult mai mult decât simpla amplasare a unor lămpi solare în curte, cu ajutorul său putând contura un ambient exterior cozy şi plin de stil, o extensie a locuinţei. Este binecunoscut faptul că una dintre tendinţele principale în materie de amenajări este aceea de a crea un cadru confortabil în interiorul căminului. Dar, vara, livingul este deschis spre terasă şi grădină, comunicând direct cu acestea. De ce n-aţi avea şi în aceste spaţiu acelaşi tip de ambientare?

Câtă lumină?
Pentru început, încercaţi să vă imaginaţi cum veţi folosi spaţiul exterior. În acest scop, vă propunem să faceţi o plimbare nocturnă şi să identificaţi zonele care au nevoie de lumină, ce tip de iluminat s-ar potrivi şi cât de puternic trebuie să fie fluxul luminos. De asemenea, ţineţi cont de faptul că lumina nu trebuie să fie atât de strălucitoare încât să vă orbească. Noaptea, ochii au nevoie de mai puţină lumină în exterior decât în interior, pentru a se putea adapta mai bine mediului înconjurător.
Amenajările de succes sunt, de obicei, foarte bine gândite (în acest scop, există lighting designeri) şi reuşesc să gestioneze excelent atmosfera spaţiului exterior prin apelarea la soluţiile cele mai potrivite din arsenalul foarte variat reprezentat de corpurile de iluminat.

Bine de ştiut!
O terasă nu are nevoie de foarte multă lumină. Câteva corpuri de iluminat încastrate în pardoseala din deck, împreună cu câteva balize, pot fi suficiente pentru a da naştere unei atmosfere plăcute şi intime într-un mod subtil.

În grădinile moderne, prin iluminarea gardului în partea inferioară şi a aleilor, poate fi evidenţiată o anumită geometrie minimalistă, ce reprezintă o extensie arhitecturală a casei.
Folosind luminile de accent în mod ingenios, printr-o amplasare strategică, puteţi accentua anumite elemente din grădină, care vor adăuga zonelor întunecate culoare, textură şi volumetrie. Fiecare amenajare exterioară are nevoie de un punct care să focalizeze atenţia, indiferent că este vorba despre un decor creat artificial din stânci şi plante interesante, de un copac deosebit, de aleea pavată cu piatră sau de structura arhitecturală deosebită a unei pergole.

Pont
Cu cât sursa de lumină este mai ascunsă, cu atât efectul este mai interesant. Spre exemplu, pentru o atmosferă feerică, iluminaţi cărarea indirect, atrăgând în mod natural privirea în jos, prin evidenţierea elementelor de vegetaţie din vecinătate.De asemenea,dacă aveţi nevoie de un contrast între întuneric şi lumină, dacă vreți să definiți spaţiile largi sau să creați iluzia unui spaţiu mai mare în grădinile mici, puteţi apela la elemente care pot reflecta lumina.

Illuminated Garden at Night

Spaţii mici
Cum trebuie să procedaţi pentru a transforma un spaţiu nu foarte generos, ca de exemplu terasa unui bloc modern, într-un ambient cald şi primitor? În primul rând, trebuie să valorificaţi la maximum finisajele exterioare de pe faţada clădirii (lemnul, piatra naturală sau cărămida), precum şi alte detalii sau decoraţiuni. În acest scop, puteţi utiliza corpuri de iluminat cu forme simple, cu lumină caldă, şi un mobilier exterior cu linii simple.
Dacă aţi investit într-un mobilier luxos pentru terasă, în care obişnuiţi să vă relaxaţi cu muzică chill out sau jazz, aveţi nevoie de lumina indirectă furnizată de câteva spoturi încastrate. Astfel, veţi evita efectul de orbire obţinut atunci când becurile sunt la nivelul ochilor. Totodată, puteţi să adăugaţi corpuri de iluminat decorative care, pe lângă faptul că sunt spectaculoase, completează lumina subtilă, în cazul în care mai este nevoie, menţinând însă ambianţa minimalistă contemporană.

Iluminarea piscinelor
În cazul în care aveţi o piscină exterioară, aceasta trebuie să fie un spectacol în sine pe parcursul nopţii. În acest sens, puteţi să folosiţi corpuri submersibile, care îşi schimbă culoarea. Astfel, apa poate străluci într-o nuanţă de albastru sau verde. De asemenea, aveţi posibilitatea să programaţi o succesiune de culori, pentru a oferi senzaţia unor ambiente diferite.

Material realizat de Dragoş Antonache, specialist în iluminat Cameleonia
Foto: Grupo Novolux (Barcelona)

Related posts

Gradina care imbina exoticul cu traditionalul

Adina Meyers

O vacanta relaxanta acasa, la piscina

Adina Meyers

In cadrul celei de-a saptea editii Black Friday la PIATRAONLINE, punem pe piata timp de 2 zile peste 70 de produse ce insumeaza peste 20.000 mp de piatra naturala in stoc, special pregatita pentru aceasta campanie.

Adina Meyers