Atunci când locuieşti la casă, treaba nu se termină niciodată. Indiferent dacă te ocupi de construirea unor anexe sau pur şi simplu renovezi, ai nevoie de echipamente utile, care să îţi uşureze munca în gospodărie. Astfel, trebuie să beneficiezi şi de aparate prin care să te asiguri că, în cazul unor avarii la reţelele publice, nu vei rămâne fără sursele necesare de energie. Iată o scurtă listă de produse utile pentru fiecare proprietar de casă, care te  vor ajuta să te bucuri şi mai mult de traiul la curte.

 

Generator de curent

Primul echipament de uz casnic, extrem de util dacă locuieşti la casă, este un generator de curent pe benzină. Este un produs complex, care poate genera electricitatea, pentru ca aparatele electrice şi electrocasnicele să poată funcţiona în continuare, în momentul în care există avarii la reţelele publice sau calamităţi naturale. Generatorul de curent este folosit şi la casele de vacanţă, ideal pentru a menţine confortul pe timp de viscol sau furtună. Pe lângă generatorul de curent, este recomandat să foloseşti şi un stabilizator de tensiune. Totodată, pentru generatorul de curent este indicată doar benzina fără plumb, pentru a prelungi durata de viaţă a sistemului de evacuare. În plus, pentru a utiliza în condiţii sigure un astfel de echipament, înainte să porneşti motorul, curăţă filtrul de aer, verifică nivelul benzinei şi asigură-te că nu există scurgeri de lichid.

 

Rezervor de apă

Atunci când locuieşti la casă, ai nevoie de foarte multă apă menajeră. Folosită atât la treburile casnice, cât şi la irigaţii, apa este elementul de care nu te poţi lipsi. Din acest motiv, atunci când apa se opreşte din cauza unor avarii, ai nevoie de un plan de rezervă. Din ce în ce mai multe persoane apelează la achiziţionarea rezervoarelor de apă, echipamente foarte utile pentru gospodari. Cu ajutorul lor, poţi stoca apa în cantităţi mari, modelele de rezervoare pornind de la 10 litri până la 1000 litri. În plus, au avantajul de a nu ocupa mult spaţiu. Se folosesc uşor, iar reumplerea nu necesită un efort major.

 

Butelie de gaz

Atunci când există avarii la conductele de gaze naturale, în calitate de proprietar al casei, vei avea de suferit. O soluţie utilă în aceste situaţii sunt buteliile de gaz, care se folosesc îndeosebi pentru uzul casnic, la încălzire şi gătit. Cu ajutorul buteliei, poţi găti simplu şi rapid, la fel ca în cazul altor surse de gaz. Cu toate acestea, trebuie să ai grijă la folosirea ei, întrucât dacă este manevrată greşit, poate exploda. Iată câteva sfaturi de care să ţii cont:

– Poziţionează butelia de gaz doar în poziţie verticală.

– Foloseşte butelia de gaz doar alături de un regulator de presiune. Ai grijă ca acesta să nu prezinte defecte şi să nu fie desigilat.

– Nu încerca să măreşti presiunea gazului, prin încălzirea buteliei cu flacără sau apă caldă.

– Nu încerca să speli butelia de gaz în lichide corozive: leşie sau sodă caustică.

– Niciodată nu amplasa butelia la soare sau lângă alte surse puternice de căldură.

– Dacă ai uitat robinetul buteliei deschis iar gazul s-a scurs în încăperea în care este amplasată, închide robinetul, aeriseşte locul şi nu aprinde chibrituri, brichete sau alte surse de foc în incintă, decât după aerisire.

Generatorul de curent pe benzină, rezervorul de apă şi butelia de gaz sunt doar câteva dintre echipamentele extrem de utile dacă locuieşti la casă şi care te pot salva în anumite situaţii. Acestea aduc îmbunătăţiri gospodăriei tale, fără a fi nevoie să apelezi la sfaturile unor profesionişti şi fără implicarea unor costuri exagerate.

Related posts

Domurile geodezice sau casele sustenabile ale viitorului

Adina Meyers

De ce sa-ti izolezi balconul si ce materiale sa folosesti

Adina Meyers

O casă cu vedere montană

Adina Meyers