Majoritatea dintre noi văd amenajarea camerei unui copil ori a unui adolescent o adevărată bătaie de cap, iar asta pentru că e destul de greu să știi exact care sunt preferințele acestuia, mai ales atunci când vorbim de un copil foarte mic. Din fericire, sunt câteva lucruri pe care le putem face pentru ca rezultatele să fie unele excelente, iar timpul necesar amenajării să fie unul minim.

Nu o să facem din acest articol un ghid complet, iar asta pentru că noi ne vom îndrepta atenția în special către o metoăa rapidă de redecorare (în special în ceea ce privește cromatica predominantă), și anume tapetul. Tapetul ne poate ajuta să obținem niște rezultate notabile și să schimbăm dintr-o singură mișcare ambientul unei camere.

În cele mai multe cazuri este suficientă o zi de lucru pentru a termina de aplicat întregul tapet. Nici nu ai nevoie de foarte multe „scule” la îndemână, fiind suficient să ai lângă tine tapetul propriu zis, un adeziv (care trebuie să fie unul potrivit pentru tapetul pe care tu l-ai ales), un cuter pentru a tăia și decupa acolo unde este cazul, un trafalet sau o pensulă și… puțină răbdare. Doar atât!

Cu ajutorul unui tapet putem obține un design jucăuș al camerei copilului, astfel încât aceasta să devină o adevărată sursă de inspirație pentru micuțul tău. O să vezi că inventivitatea celui mic va fi una maximă. Nu trebuie să îți faci griji dacă bugetul tău este unul limitat, iar asta pentru că, în general, prețul unui tapet tinde să fie destul de accesibil. Desigur, depinde de culorile pe care le are, texturi, imagini și așa mai departe – chiar și așa, nu vei scoate foarte mulți bani din buzunar.

Ce te sfătuim noi? Să te gândești chiar de la început care este cea mai potrivită cromatică și care este cel mai bun decor în funcție de vârsta pe care o are copilul tău. Asta pentru că preferințele celor mici pot să difere foarte mult de la o vârstă la alta. Ține cont de asemenea și dacă este vorba despre un băiat sau de o fată.

Printre cele mai folosite tematici atunci când vine vorba de decorarea unei camere pentru copii sunt cele care implică formele geometrice, alături de diferite combinații de culori puternice. Ține cont de faptul că în alegerea cromaticii va trebui să te asiguri că aceasta este una veselă și care îi oferă energie copilului tău, precum și o stare de bine.

Un alt lucru pe care va trebuie să îl ai în vedere este faptul că dacă ai un copil foarte mic, va ajunge la un moment dat să deseneze pe perete. Nu trebuie să îți faci griji dacă face acest lucru, deoarece tapetul va putea fi înlocuit foarte rapid. Asigură-te însă că vei cumpăra un tapet de calitate și care să nu conțină culori care vor lăsa urme pe mâini în cazul în care îl atingem. Aceste vopsele pot fi toxice pentru copilul tău.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Petrecem o cantitate semnificativă de timp în pat, așa că este perfect logic ca dormitoarele noastre să fie cât mai confortabile. Jaluzelele dormitorului sunt cheia pentru a face exact acest lucru

Adina Meyers

Casa DIY

Adina Meyers

In spatele perdelei

Adina Meyers