Alegerea unei mașini de brodat bună este o decizie care trebuie luată numai în urma unui studiu atent al variantelor disponibile, astfel încât modelul să poată fi utilizat în scopurile dorite. Cei care sunt în căutarea unui astfel de dispozitiv trebuie să aibă în vedere în primul rând perspectiva tehnică, precum și faptul că mașina presupune o investiție serioasă.
De regulă, tehnica brodatului se folosește la nivel industrial, acolo unde există un volum mare de muncă, așa că opțiunea pentru o mașină adecvată pentru broderie computerizată este de preferat, în detrimentul uneia manuale.
Primele sisteme computerizate au apărut la începutul anilor '80, atunci când în marile fabrici au fost introduse mașini cu ajutorul cărora hainele pentru femei, bărbați, dar și cele pentru copii, precum și lenjeriile de pat sau draperiile, să fie realizate cu modele frumoase și interesante.
Acesta a fost momentul în care s-a renunțat la tehnica manuală de perforare a hârtiei cu modelul dorit pentru brodare, iar schimbarea a reprezentat un real succes din punct de vedere industrial. Timpul de lucru a fost redus în mod considerabil, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Pentru alegerea corectă a unei mașini de brodat este important să se țină cont de următoarele:
Utilitate
În primul rând, trebuie determinat dacă mașina urmează să fie folosită acasă, în scopuri personale, sau la nivel industrial, într-o fabrică, pentru că în funcție de acest aspect se poate decide mult mai ușor care este modelul potrivit pentru fiecare caz în parte.
Doamnele și domnișoarele care doresc să-și realizeze propriile modele de haine ori de lenjerie de pat acasă trebuie să caute o mașină care să le asigure un număr moderat de pattern-uri digitale. Specialiștii în domeniu consideră că pentru uz casnic sunt suficiente programele cu 30-50 de tipuri de cusături ornamentale.
Cât despre fabricile care trebuie să realizeze modele în permanență, au nevoie de mașini mai complexe, a căror gamă de stiluri să fie mai variată și să aibă între 150-200 de pattern-uri disponibile.
Nivelul de experiență al utilizatorilor
Utilizatorii mașinilor de brodat pot face parte din trei categorii diferite: hobby, intermediar și avansat.
Dacă pentru cei care se află la început de drum în materie de broderie sunt recomandate mașinile care au între 30 și 50 de programe și care sunt dotate cu 3, 4 ori 5 fronturi diferite, destinate executării monogramelor, pentru intermediari sunt ideale mașinile care au între 50 și 100 de procedee decorative incluse.
Aceste dispozitive sunt create astfel încât să poată utiliza până la 8 tipologii diferite de procedee variate de font în materie de monograme. Dimensiunile suprafeței brodate trebuie neapărat să aibă 15×20 de centimetri, iar afișajul tip LED nu trebuie să lipsească.
Mașinile ideale pentru avansați sunt cele care au mai mult de 100 de programe diferite pentru brodat și care sunt dotate cu peste 12 fonturi pentru coaserea monogramelor. Astfel de mașini trebuie să aibă capacitatea de a efectua aproximativ 650 de cusături pe minut și să aibă un panou de control complex, cu afișaj digital și o suprafață de gherghef de 18-31 de centimetri.
Componente și funcții
Dispozitivele care au brațul mai lung permit și efectuarea unei tehnici de quilting. Este vorba despre o utilitate în plus care poate servi drept ajutor persoanelor care sunt pasionate de artele textile.
În ceea ce privește administrarea procesului îndeplinit, este bine să se verifice încă de la început dacă mașina aleasă include și un panou de control electronic, funcția de reglare preferențială a tensionării firului de ață sau un mecanism de inserare rapidă a aței. De asemenea, trebuie urmărit dacă mașina are funcția de scalare și dacă viteza de utilizare este suficient de mare (o capacitate de 200 de împunsături pe minut oferă posibilitatea de terminare în timp util a unui produs finit).
Accesoriile ideale pentru tehnici de broderie frumoase
Accesoriile sunt absolut necesare pentru realizarea celor mai frumoase broderii. Printre cele mai importante se numără următoarele:
– bobinele;
– acele;
– ghergheful (sunt necesare mai multe piese din această categorie pentru obținerea unor rezultate deosebite);
– clemele de stabilizare a bobinelor;
– piciorușe pentru monograme, dar și pentru broderii;
– piciorușe pentru surfilat;
– manual de utilizare;
– șurubelniță specială cu ajutorul căreia componentele interschimbabile să fie înlocuite atunci când este cazul;
– portul USB;
– sistemul automat cu ajutorul căruia ața să fie introdusă în ac foarte repede.
În materie de mașini destinate realizării broderiilor, Cusut&Brodat este cel mai potrivit magazin online, oferind celor interesați de această tehnică modele interesante și variate de mașini de brodat, atât pentru uz industrial, cât și pentru uz casnic.
Prin utilizarea acestor tehnici performante se pot obține rezultate deosebite, cu modele diverse și inedite, într-un timp relativ scurt!