Alegerea culorilor pentru dormitorul nostru nu este foarte usor de realizat. Mai ales atunci cand ne plac mai multe nuante. Totusi, atunci cand vine vorba de incaperea in care dormim si ne relaxam trebuie sa luam in calcul faptul ca atmosfera trebuie sa fie una degajata si reconfortanta.

Se stie ca cele mai recomandate culori pentru dormitor sunt verdele si albastrul, datorita efectelor calmante si odihnitoare pe care le au asupra psihicului uman. Peretii zugraviti in diverse nuante de verde, in bleu sau albastru contribuie la crearea unei atmosfere favorabile somnului. Insa nu toti se regasesc in aceste culori si de aceea nu le doresc in dormitor.

Daca faci parte din aceeasi categorie, atunci poti utiliza nuante pastelate pentru pereti, cum ar fi gri sau lila, urmand ca incaperea sa o animi cu accesorii in culori mai puternice, pentru a alunga monotonia.

Chiar si pentru iubitorii de culori tari exista solutii. In acest caz, este bine ca peretele din spatele patului sa fie vopsit in culoarea cea mai tare (de exemplu, rosu), urmand ca ceilalti pereti sa fie zugraviti in alb sau in nuante discrete. Astfel, atentia celui care se odihneste nu va fi indreptata catre culoarea puternica, ci catre cea/cele neutre.

Culorile de pamant, cum ar fi maro sau bej, sunt, de asemenea, indicate in spatii precum dormitorul. Insa alegerea lor este strans legata de marimea dormitorului si de lumina naturala care patrunde in interior. Daca incaperea este suficient de luminoasa, atunci se pot utiliza nuante inchise de maro. In caz contrar, sunt recomandate culorile deschise, care sa creeze senzatia de luminozitate.

Sursa foto: http://www.pinterest.com

Related posts

Evadare din centrul Bucureştiului către periferie

Adina Meyers

Sfaturi utile pentru mansardarea locuintei tale

Adina Meyers

Cele mai noi tehnologii folosite în securitatea clădirilor de birouri

Adina Meyers