LifeStyle

Amenajari interioare potrivite si pentru animalele de companie

Majoritatea celor care au animale de companie, oricat de mult si-ar iubi prietenii din lumea necuvantatoarelor, tot se gandesc ca trebuie sa faca destul de multe sacrificii atunci cand vine vorba de amenajarea interioara. Lucrurile insa nu trebuie sa fie asa, iar numarul de compromisuri necesar poate fi redus foarte mult, chiar foarte aproape de 0.

Interiorul locuintei tale poate fi unul de bun gust, care in acelasi timp sa fie si cat se poate de prietenos cu animalele de companie. In randurile urmatoare vom discuta mai multe pe marginea acestui subiect, incercand sa iti oferim sfaturi care sa te ajute in amenajarile interioare astfel incat sa ai o casa care sa arate perfect si care, in acelasi timp, sa fie functionala si cat se poate de sanatoasa pentru micul tau animalut.

Primul aspect pe care il vom aborda este cel legat de obiectele de mobilier. Stim cu totii povestea: cainii le rod, iar pisicile isi ascut gherutele de ele. Totusi, avem o alternativa la dispozitie, chiar una care merita luata in considerare. Este vorba de alegerea unor obiecte de mobilier adecvate celor care au animale de companie. Acestea de obicei sunt mult mai durabile in timp datorita materialelor atent alese unei astfel de situatii.

Nu exista nici un material indistructibil, insa atat timp cat stam departe de piele, mai ales in ceea ce priveste canapelele si fotoliile (care se zgaraie si pateaza foarte usor), nu ar trebui sa avem probleme foarte mari pentru o perioada acceptabila de timp.

Corecta alegere a podelelor este de asemenea un aspect pe care trebuie sa il luam in considerare. Pana la urma aceasta suprafata este cea mai exploatata din intreaga locuinta, mai ales atunci cand avem animale de companie. Intr-o astfel de situatie prezenta covoarelor iese din discutie, iar asta pentru ca ele tind sa fie foarte greu de intretinut. Daca insa nu te poti desparti de ele atat de usor (ne ofera totusi un anumit nivel de confort), atunci noi iti recomandam sa iti indrepti atentia catre o mocheta mai tare, cu fire foarte scurte. Podelele din lemn laminat sau chiar din vinil pot reprezenta o solutie mai mult decat ideala, in timp ce de podelele din lemn de esenta tare ar trebui sa te feresti, deoarece ele se zgaraie foarte usor.

Sa stii sa camuflezi este cu siguranta unul dintre cele mai importante aspecte pe care daca le ai in vedere te vor ajuta enorm de mult sa ai o casa exact asa cum ti-ai dorit, chiar si atunci cand ai un animal de companie. Folosirea intensiva a culorilor si modelelor va face niste adevarate minuni, mai ales in cazul zonelor care sunt mult mai predispuse aparitiei mizeriei.

Un ultim sfat pe care noi ti-l dam este acela de a evita sa folosesti elemente de decor care se pot strica foarte usor sau, daca tot o faci, sa incerci sa scazi numarul lor la minimul posibil. In acest fel o sa ai mult mai putine batai de cap.

Related posts

KG 550 – noua matura inteligenta de la STIHL

Adina Meyers

Programul „Prima Casă” devine „Noua Casă”. Plafonul pentru credite s-a dublat

Adina Meyers

Fereastra viitorului cu eficienta de casa pasiva

Adina Meyers