Unele case îşi spun povestea de la prima vedere. Nu vorbesc, fireşte, despre etapele construcţiei şi decorării sau despre problemele de şantier, dar ne transmit clar pasiunea pe care au pus-o proprietarii în toate acestea, implicarea lor şi faptul că ele, locuinţele în cauză, reprezintă visuri împlinite. Este şi cazul celei din imagini.
Stilul casei, cu linii curate şi detalii frumoase, te duc cu gândul la o vacanţă pe malul Mediteranei. Exteriorul locuinței propune o combinaţie de texturi. Contrastul dintre piatra cu aspect brut a faţadei şi marmura perfect şlefuită de la nivelul teraselor oferă dinamism cromaticii bazate pe tonuri de alb şi bej.
Construcţia are structură din cărămidă și a fost izolată cu polistiren atât la exterior, cât şi la interior. Mai exact, s-a folosit polistiren extrudat, montat pe suporturi speciale, pentru a permite imobilului „să respire”.
Dacă pentru detaliile tehnice a apelat la sfaturile specialiştilor, atunci când a conturat proiectul, doamna casei s-a implicat activ. A consultat pubicaţiile de specialitate, s-a inspirat şi i-a propus arhitectului „un colaj” de idei. Ştia foarte clar cum îşi dorea să arate şi să fie compartimentat spaţiul.
Casa are suprafaţa utilă de 270 de metri pătraţi, dezvoltaţi pe cele două niveluri. Deşi încălzirea locuinţei se face cu ajutorul unei centrale cu gaze, parterul se bucură şi de prezenţa unui frumos şemineu cu lemne, care nu are numai rol estetic. Acesta încălzeşte cu brio etajul inferior, ceea ce înseamnă, evident, o reducere a facturii de gaze în perioada în care se face focul zilnic.
Deşi curtea dispune de un loc de şedere şi relaxare în foişor, proprietarii au valorificat spaţiile oferite de terase pentru a amenaja o mică zonă de luat masa.
Pentru a asigura intimitate proprietăţii, gardul a fost acoperit provizoriu cu stuf. Tot în acest scop, proprietarii au plantat de-a lungul gardului tuia. Până în momentul în care arbuştii vor creşte şi vor reuşi să asigure opacitatea dorită, stuful va îndeplini acest rol.
Grădina din spatele casei este generoasă, găzduind, pe lângă un foişor încăpător din lemn, şi o zonă dedicată grătarului, de asemenea acoperită.
Aleile din grădină sunt un mix ingenios de pavaj şi pietriş. Ideea îi aparţine proprietarei. Combinaţia este estetică şi, deşi se modifică în timp sau în urma ploilor, permite cosmetizarea fără mari costuri şi bătăi de cap.
Patrupedul familiei nu duce lipsă de condiţii optime de cazare. Căsuţa lui este una spaţioasă, însă, momentan, cât încă este mic şi nu o vizitează prea des, aceasta serveşte şi pentru depozitarea lemnelor.
Localizare: Sibiu
Suprafaţă: 270 mp
Niveluri: 2 (P+1)
Structură: cărămidă
Anul începerii construcţiei: 2009
Anul finalizării: 2012
Pentru mai multe imagini accesați galeria foto.
Text: Ana-Maria Oancea / Foto: Antonio Cioarek