Proprietarii acestei case se simt împliniţi şi mai fericiţi ca oricând, căci, odată cu finalizarea casei, se pot bucura de toate privilegiile unei locuinţe cu grădină.

“În ceea ce priveşte exteriorul, construcţia se bucură de o amplasare foarte bună, cu spatele spre deal, spre nord, şi cu faţa către soare. Deoarece faţada principală era prea dreaptă şi lipsită de dinamism, am căutat să obţin diverse volumetrii: am adus uşa de la intrare mai în faţă, prin crearea unui sas din material vitrat, care susţine frumos balconul de la etaj, şi am făcut acele riflaje la balcoane cu rol de balustrade. Acelaşi „portativ” se regăseşte la gardul exterior, căci liniile orizontale oferă linişte şi energie pozitivă”, au parturisit aceştia.

Tot la exterior, în partea dreaptă a casei, designerul Maria Dulhan a venit cu câteva extensii ce au funcţia de relaxare şi divertisment, precum diningul de vară, pavilionul cu mobilier de relaxare şi zona cu jacuzzi în aer liber.

Grădina a fost amenajată de către un localnic, sub îndrumarea designerului, şi se remarcă printr-o pajişte mare, pentru a da recul casei, presărată din loc în loc cu grupuri vegetale.

Foarte interesant este pavilionul cu structură metalică, drapat cu materiale textile rezistente la apă şi ultraviolete. De asemenea, întreaga zonă de relaxare cu pavilion şi jacuzzi urmăreşte un design zen, în care regăsim materiale naturale, pietricele albe şi arbuşti decorativi.

În grupurile de plante ce populează grădina s-a optat pentru alternarea vegetaţiei de vară cu cea de iarnă.

Curtea este o mare pajişte verde ce scoate frumos în evidenţă silueta bine aşezată a casei.

Material realizat cu sprijinul designerului Maria Dulhan, D. Concept, tel.: , e-mail: mariadulhan@yahoo.com, www.dconcept.ro

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Related posts

Gradina plina de arome si culoare

Adina Meyers

Trucuri pentru un hol mai mare şi mai primitor

Adina Meyers

Tocatorul de resturi vegetale si crengi este foarte util atunci cand stai la casa

Adina Meyers