In prezent, cand utilizarea materialelor naturale si ecologia reprezinta tendinte evidente, solutia invelitorilor din stuf este reconsiderata, aceasta aducand si un plus estetic deloc de neglijat.
Ca si cetina, utilizata in trecut in zonele de munte, stuful reprezinta caracteristica regiunilor mlastinoase, cum este indeosebi Delta Dunarii, fiind folosit nu numai pentru acoperisurile noilor case moderne (din pacate destul de putin la noi si din cauza lipsei meseriasilor in domeniu) ci si pentru construirea gardurilor sau avand rol decorativ. La aceasta solutie se poate apela datorita faptului ca materialul este la indemina dar si datorita durabilitatii (un stuf bine batut, simplu sau insolzit, poate rezista si 40 de ani. Cel mai important este excelenta termoizolare, vara pastrand racoarea iar iarna caldura. Pentru a acoperi un mp de acoperis este nevoie de 7 – 8 maldari “batuti”.
Folosirea stufului ca invelitoare presupune o panta mare a acoperisului (40 – 45 grade) precum si lucarne cu forme rotunjite, astfel incat sa nu apara dolii cu muchii drepte care ar favoriza infiltrarea apei.
Pentru montarea stufului se fixeaza elemente din lemn pe structura capriorilor de la sarpanta iar pe acestia se leaga maldarii de stuff cu sarma zincata. Maldarii de stuf se suprapun pe o portiune si apoi se “bat”.