Ca dupa orice perioada mai lunga de pauza, reintoarcerea la lucru si la tot ce presupune viata cotidiana poate deveni motiv pentru o “mini-depresie”. Asa cum se intampla duminica dupa-amiaza cand simti cat de aproape e sfarsitul weekend-ului sau dupa sarbatoarile de iarna cand prima zi de lucru apare ca o amintire neplacuta pe care ai vrea sa o tii cat mai mult la distanta sau ca o confruntare pe care vrei sa o eviti cat de mult posibil. Sigur ca nu e o abordare sanatoasa si sigur ca nu reprezinta atitudinea unei persoane echilibrate, dar cu siguranta ai trecut prin asta macar de cateva ori asa ca intelegi ce vrem sa spunem.
Va fi mult mai usor sa treci peste asta daca munca la care te intorci este ceea ce-ti place sa faci. Gasesti intotdeuna resursele sa treci mai usor peste dificultati atunci cand intrevezi in depasirea lor suficiente motive de satisfactie. De altfel, unul dintre trucurile recomandate pentru a trece mai usor pragul de la trezitul la ore tarzii, cafelele savurate pana spre miezul zilei si petrecerile tarzii la rigurozitatea unei zile de munca cu termene-limita si intalniri dificile, este sa iti cresti entuziasmul printr-un proiect interesant. Propune-ti sa faci ceva care sa-ti elimine apatia si sa-ti creasca nerabdarea de a incepe.
Ce zici de un proiect de reamenajare care sa includa ca material principal pluta? Da, stim, daca te gandesti la pluta, prima imagine care-ti vine in minte e inca aceea a dopurilor care sareau de la sticlele de vin si sampanie zilele trecute. Şi… foarte bine. Daca ai pastrat cateva avem o serie de propuneri interesante pentru a le pune intr-o alta lumina. Daca nu le mai ai, atunci, ai putea incepe sa aduni unele noi, in fond, dupa o zi lunga de munca meriti ca recompensa un pahar de vin.
E uimitor cat de multe lucruri poti face folosind acest material. Ai putea folosi dopurile pentru a crea elemente de decor. Ai putea aseza un vas mare de sticla umplut cu dopuri de pluta in bucatarie sau in camera de zi. Le poti folosi si pentru a realiza elemente de suport pentru mesaje sau fotografii. Pot constitui materialul principal al center-piece-urilor plasate pe mesele festive. O idee ar fi sa creezi din ele rame, suporturi inedite pentru lumanari, elemente de protectie impotriva obiectelor fierbinti, litere mari, corpuri de iluminat sau chiar covoare.
Pluta ca material folosit in constructii este si ea destul de versatila. Izoleaza bine si este un material placut, care contribuie la cresterea gradului de confort. Poate fi folosita atat in exterior, cat si in interior. Şi daca probabil intuiesti deja care sunt cele mai practice si des intalnite modalitati de utilizare, ar trebui sa stii ca designerii nu se feresc de la a include pluta ca material central in crearea obiectelor de mobilier sau chiar a veselei.
Aceste idei au fost oferite de echipa Gavia Concept.
website: www.gaviaconcept.com
e-mail: hello@gaviaconcept.com
Da-i o sansa si o sa-ti placa.