Daca locuiti la curte si doriti ceva nou pentru gradina, atunci va puteti amenaja o bucatarie de vara, asta daca nu ati facut-o deja. In felul acesta va veti bucura din plin de zilele frumoase de afara.

O bucatarie in aer liber are cateva avantaje de care ar fi pacat sa nu profitati. In primul rand, scapati de mirosul si caldura din interior, produse in timpul gatitului, mai ales in zilele calduroase; in felul acesta nu mai e nevoie sa folositi in exces aerul conditionat, ceea ce s-ar traduce si printr-o scadere semnificativa a facturii de energie.

In plus, deranjul fata de bucataria din interior este mult mai mic, iar curatenia se realizeaza mai usor. Pe langa toate acestea, un gratar in curte cu prietenii si familia este oricand binevenit, fiind o alegere buna pentru cateva momente de relaxare.

Rustic, clasic sau modern?

Modurile in care se poate amenaja o bucatarie in aer liber sunt diverse, pornind de la un simplu gratar, la care se adauga un set de mobilier de gradina, si pana la o bucatarie complet utilata cu aparatura electrocasnica, aragaz sau plita incorporata, chiuveta, corpuri de mobila de bucatarie, polite pentru depozitare, baruri sau suprafete speciale pentru gatit.

Pentru ca bucatariile de vara nu mai reprezinta de mult o noutate, designerii au creat o multime de variante de amenajari dedicate unui astfel de spatiu: in stil clasic, rustic sau modern, de diverse marimi, culori si, bineinteles, potrivite pentru fiecare buget.

De asemenea, cu ajutorul aparaturii de ultima ora sau cu ustensile de uz casnic traditionale puteti crea o bucatarie in aer liber simpla sau sofisticata, in functie de ce doriti.

Daca nu vreti sa cheltuiti prea mult cu o astfel de amenajare in gradina, puteti opta doar pentru piesele de baza, cum ar fi gratarul si cuptorul, accesoriile pentru gratar si un dulap pentru depozitarea paharelor si veselei.

Atat in cazul variantei simple de mai sus, cat si pentru amenajari mai sofisticate, bucataria de vara este indicat sa fie pavata cu un material rezistent la umezeala, care sa permita curatarea lui cu usurinta, cum ar fi placi din beton, ardezie, granit, marmura sau piatra poroasa etansata.

Puteti pune si lemn, insa in acest caz alegeti ceva rezistent, pentru ca, asa cum se stie, acest material aflat intr-un astfel de mediu comporta riscul unei deteriorari mai rapide fata de piatra de exemplu, mai ales daca este de esenta mai moale.

De asemenea, evitati folosirea blaturilor laminate, daca bucataria nu este amplasata in zone bine protejate, iar suprafetele din lemn sunt nelacuite sau nevopsite. Indicat ar fi sa utilizati si in acest caz placile din beton sau din alte materiale naturale, iar pentru dulapuri alegeti mahonul, cedrul, santalul sau teak-ul.

Related posts

Greseli de evitat atunci cand iti redecorezi sufrageria

Adina Meyers

Cum să faci reparaţii în casă repede şi uşor

Adina Meyers

Forme clasice, culori neutre

Adina Meyers