Dormitorul trebuie să fie acel loc unde te simți cel mai bine, unde te relaxezi, iar cele opt decoruri pentru dormitoare moderne te vor inspira și ajuta să îți amenajezi dormitorul pe care îl visezi. 

1. Dacă nu ai un pat cu tăblie, atunci improvizează una: un tapet cu imprimeul preferat, ales în contrast cu lenjeriile de pat, poate rezolva problema.

2. Culorile pastelate sunt recunoscute pentru starea de liniște pe care o induc. O dungă de roz prăfuit pe fundalul unui perete crem deschis poate fi un decor perfect pentru un dormitor modern.

3. Lucrurile simple sunt și cel mai ușor de realizat, așa cum este și cazul acestui dormitor dominat de textile multe și culoarea alb. Lumina pătrunde din abundență aici, fapt ce face această cameră și mai prietenoasă. 

4. Așează patul în apropierea unui șemineu (calorifer, sau orice altă sursă de căldură, atunci când este frig afară), iar apoi îmbracă-l cu materiale textile groase. Nu combina multe imprimeuri pentru că s-ar putea ca încăperea să se transforme într-una încărcată.

5. Un perete inedit poate fi cel cu cărămida la vedere. Este o modalitate modernă și de impact prin care poți realiza un decor interior pentru un dormitor. Dacă o lași în culoarea ei naturală, atunci, pentru contrast, alege lenjerii albe și mov.

6. Dacă îți dorești o amenajare neutră, unde să te simți bine, poți alege lenjerii de pat albe și gri, pe care să le completezi apoi cu un set de perdele albe și o serie de covorașe gri. O plantă verde va adăuga acel plus de personalitate.

7. Un perete inedit, îmbrăcat cu lame de lemn poate fi centrul de interes al dormitorului tău. Precum vezi și în imagine, acest accesoriu dă o senzație de liniște și de intimitate. În plus, este un loc ideal unde poți agăța câteva plante mici.

8. Poți avea un dormitor superb și dacă locuiești la mansardă. Bârnele vechi de lemn, aici recondiționate, sunt în contrast cu albul de pe jos și lenjeriile de pat. După cum vezi, nici aici nu s-a insistat pe culori sau texturi, ceea ce face ca acest dormitor să fie unul foarte inspirațional. 

Foto: Pinterest, Urbanara

Related posts

Costurile ambalajelor în procesul de mutare

Adina Meyers

Cinci idei pentru decorarea dormitorului

Adina Meyers

Ordinul Arhitecților din România lansează arhINIȚIATIVE: apel de proiecte și soluții contra Covid-19

Adina Meyers