1. Curtea interioara este spatiul in care vei avea parte de intimitate maxima, fara a te feri de privirile vecinilor sau ale trecatorilor. Aici te poti simti la fel de lipsit de constrangeri ca in intimitatea propriului camin.

2. Datorita faptului ca este protejata de zidurile casei, curtea interioara va fi ferita de zgomotul strazii si de praful si poluarea excesiva, specifice marilor orase. In plus, aici te poti proteja mult mai usor de lumina puternica a soarelui in zilele caniculare.

3. Accesul in curtea interioara se va face direct din casa prin intermediul uneia sau mai multor usi care pot comunica cu bucataria, livingul sau, de ce nu, cu unul dintre dormitoare. Priveste curtea interioara ca pe o terasa sau ca pe un balcon unde ai parte de intimitate si liniste.

4. Curtea interioara te va ajuta sa creezi doua zone distincte ale casei intre care trecerea sa se faca doar pe aici. Acest lucru este recomandat daca in locuinta traiesc mai multe generatii ale aceleiasi familii, care au nevoie de propriul spatiu, dar si de un loc comun de intalnire.

5. Curtea interioara te va ajuta sa aduci mai multa lumina in casa, intrucat iti va permite sa ai camere cu geamuri pe mai multe parti si sa proiectezi balcoane atat pe fatada principala, cat si deasupra acestei zone protejate de pereti.

6. Poti amenaja curtea interioara in orice stil doresti, in condordanta cu interiorul casei si al propriei personalitati. Poti aduce aici o canapea, fotolii, masa cu scaune si chiar un dulap. In plus, poti monta un sistem audio, un tv si-un frigider pentru bauturi racoritoare. Ai grija ca aceste obiecte sa fie protejate de copertine speciale sau, in cazul obiectelor de mobilier, sa fie concepute special pentru a rezista umiditatii si schimbarilor de temperatura.

7. Aici poti planta specii pretentioase care necesita de o atentie sporita, intrucat spatiul este mic si te poti ocupa de fiecare planta in particular.

 

Articol preluat din Revista Casa Mea

Text: Simona Popa

Related posts

Cum alegi corect un invertor fotovoltaic? 3 lucruri pe care să le ai în vedere

Adina Meyers

Biroul de acasa

Adina Meyers

Ce sa faci ca sa ai un birou care sa te ajute sa lucrezi mai bine de acasa

Adina Meyers