Decor

6 pași pentru un decor relaxat

Şi noi, ca şi tine, ne-am gândit de multe ori cum ar fi să ne bucurăm tot timpul de vacanţă, de relaxare, de locuri superbe, scăldate în ape turcoaz şi încălzite de soare. Pentru majoritatea dintre noi, un asemenea vis este imposibil de îndeplinit. În schimb, tuturor ne este la îndemână să trăim în aşa fel încât să ne simţim permanent ca în vacanţă.

Nici aşa nu e rău! Spaţiul în care locuim zi de zi, din care plecăm şi în care ne întoarcem după serviciu, după fiecare călătorie, după fiecare vacanţă este căminul nostru. Aşadar, toată atenţia noastră trebuie să se concentreze pe el. Dacă acesta este cald, primitor, relaxant, mereu în schimbare, înseamnă că ne poate oferi starea de libertate pe care o căutăm atât de mult. Exact asta ne propunem în acest articol, să îţi arătăm cum să imprimi locuinţei tale un aer de vacanţă, de care să te bucuri şi după ce te-ai întors din concediu. Aproape invariabil, asociem vacanţa cu marea albastră şi plaja aurie, aşa că nu e greşit să spunem că stilul mediteranean surprinde cel mai bine spiritul acesteia. Foarte iubit peste tot în lume, dar în special în Europa, în ţările cu ieşire la Marea Mediterană, acest stil are caracteristici generale, dar şi particularităţi care diferă de la o civilizaţie la alta şi care îi dau un farmec aparte. Dar hai mai bine să îţi spunem concret ce trebuie să faci pentru ca spaţiul casei tale să respire prin toţi porii un aer marin!

1. Lasă spaţiile să comunice liber unele cu altele. Dacă ai ajuns măcar o dată în viaţă într-o destinaţie mediteraneană, cu siguranţă ai remarcat nu doar peisajele pitoreşti, ci şi construcţiile pe cât de simple, pe atât de frumoase, ale căror interioare aerisite şi luminoase comunică excelent cu exteriorul, dând senzaţia de libertate absolută. Aşadar, pentru a recrea acest tip de arhitectură, lasă spaţiile din locuinţă cât mai degajate şi aerisite. De asemenea, montează ferestre de dimensiuni generoase, care să-ţi permită să te bucuri nu numai de lumină naturală din belşug, ci şi de natura înconjurătoare (de grădina cu flori, dacă stai la curte, sau de cerul albastru, dacă locuieşti la bloc).


2. Sporeşte luminozitatea cu ajutorul albului. Când spunem decor mediteranean, gândul ne zboară într-o secundă la superbele case văruite în alb şi cu acoperişuri albastre din Santorini. Pentru a aduce în casa ta lumina şi prospeţimea zilelor petrecute pe acest tărâm de poveste, mizează pe alb. Foloseşte-l ca finisaj pentru pereţii interiori, exteriori şi chiar pentru pardoseală (asta dacă nu ţi se pare prea mult). Dacă treci peste principalul său dezavantaj, şi anume că se întreţine greu, vei avea parte de celelalte beneficii ale sale, care nu sunt deloc de neglijat. Astfel, albul atrage ca un magnet lumina în locuinţă, dar în acelaşi timp îţi oferă multă răcoare la nivel vizual, induce senzaţia de curăţenie, dă impresia că spaţiul este mai mare şi, nu în ultimul rând, funcţionează ca un fundal perfect pentru culorile pe care vrei să le introduci în ambient.

3. Invită în interior briza mării prin intermediul albastrului. Fie că preferi tonurile deschise sau pe cele închise, fie că alegi să te joci cu nuanţe ce variază de la albastru-verzui până la albastru-violet, albastrul, în contrast cu albul, oferă senzaţia de răcoare şi linişte, îndemnând la calm, reverie şi meditaţie. Această culoare se poate regăsi la obiectele de mobilier, tâmplărie, finisaje şi decoraţiuni. O poţi folosi în toate încăperile din locuinţă, dar cele mai recomandate sunt dormitoarele şi băile.

4. Echilibrează balanţa cromatică cu nuanţe calde. În acelaşi timp, decorurile mediteraneene emană multă căldură, căci ele nu redau numai mediul acvatic, ci şi plaja, soarele şi peisajele înconjurătoare. Aşadar, pentru a echilibra balanţa cromatică, ”picură” în amenajare şi culori calde, care pot fi puternice (galben, portocaliu sau chiar roşu) sau delicate (crem, maro, nisipiu etc.). Nu uita că este foarte important să le dozezi corect şi să le armonizezi cu restul ambientului.

5. Apelează la materiale naturale. Lemnul, împletiturile, sfoara, plăcile ceramice din argilă arsă sau lut şi piatra îşi găsesc perfect locul într-un interior de inspiraţie mediteraneană, creând atmosferă. Şi pentru că tot am adus vorba de atmosferă, dacă îţi doreşti ca aceasta să fie cât mai autentică, alege aceste materiale şi finisaje în variante cât mai brute, eventual şi cu imperfecţiuni. Lemnul masiv cu noduri sau crăpat, plăcile ceramice ciobite, piatra brută, neprelucrată şi mobilierul patinat vor aduce în căminul tău acel spirit pe care îl cauţi în fiecare an la sute sau chiar mii de kilometri distanţă. 

Foto: Pinterest

6. Folosește decoraţiuni tematice. Pentru a imprima interiorului un aer relaxat, de vacanță,  inspiră-te din universul marin. Machetele de corăbii, timonele, pescăruşii şi aranjamentele cu scoici sunt doar o parte dintre obiectele la care poţi apela pentru a recrea atmosfera de la malul mării.



Aerul de vacanţă trebuie să se regăsească şi la exterior. Finisează cu piatră naturală faţada casei, înfrumuseţează ferestrele cu obloane colorate şi cu multe flori de sezon şi amenajează o terasă cochetă, cu mult lemn şi accesorii în culori marine.  


Foto: Shutterstock

Related posts

Cum asezi corect instalatia luminoasa in brad

Adina Meyers

7 articole care ți-ar transforma dormitorul într-un spațiu de vis

Adina Meyers

AM SI EU este locul unde găsești unele dintre cele mai frumoase figurine Crăciun

Adina Meyers