LifeStyle

4 mari probleme ale apartamentelor din blocurile vechi cu care proprietarii se confrunta cel mai des

Construite între anii ‘60 și ‘80, blocurile vechi vin cu avantaje pentru proprietari, printre care posibilitatea de a avea un apartament într-o zonă mai centrală, aproape de școli și magazinele importante, însă reprezintă și provocări, dintre care unele pot fi cu adevărat costisitoare. Unele apartamente necesită modificări importante aduse în desenul general al casei, dar și îmbunătățiri obligatorii pentru a avea un minimum de condiții de trai zilnic.
 
4 mari probleme ale apartamentelor din blocurile vechi cu care proprietarii se confrunta cel mai des:
 
1. Izolația deficitară a locuinței
Deseori, apartamentele vechi se confruntă cu mari probleme ale izolației termice. De aici, facturile la căldură cresc foarte mult în sezonul rece, iar unele locuințe sunt afectate de igrasie, o problemă importantă nu numai din punct de vedere estetic, ci mai ales din punct de vedere al sănătății, pentru proprietari. Fără o hidroizolație corespunzătoare, unele blocuri rămân vulnerabile în fața umezelii de peste an, iar apa se infiltrează în cele din urmă în case, provocând igrasia. Această problemă este provocată însă și de lipsa unui sistem de ventilație eficient, pentru a reduce umezeala din locuință. Lăsate nerezolvate, aceste probleme cu igrasia pot provoca afecțiuni, precum tuse, probleme de respirație sau iritații ale gâtului și pielii.
 
2. Instalația sanitară neschimbată de la construcția blocului
Multe blocuri vechi încă folosesc și astăzi instalația sanitară de la construcție. Vorbim despre țevile de pe coloană și piesele folosite în baie și bucătărie. Materialele de o calitate mai slabă, dintr-o generație mai veche, și uzura de peste ani reprezintă două mari provocări pentru proprietari, pentru care riscul apariției unei inundații sau a unor fisuri pe coloană sunt tot mai mari. O renovare completă a instalației sanitare este recomandată tuturor proprietarilor din blocurile vechi, de la țevi, până la astfel de baterii sanitare moderne și extrem de practice. Vorbim despre o investiție pe termen lung care va asigura un confort ridicat pentru familia ta.
 
3. Pericolele sistemului electric din locuință
Locuințele vechi înseamnă și instalații electrice vechi, iar proprietarii au obligația să le schimbe, pentru a evita riscurile electrocutării sau chiar incendiile. Ridicate acum mai bine de trei decenii, unele blocuri nu au fost prevăzute pentru un consum electric atât de mare, deoarece nici tehnologiile electrocasnice nu erau atât de avansate. Astăzi, sistemul electric poate fi suprasolicitat într-un apartament ocupat de o familie numeroasă, motiv pentru care e important ca o renovare din acest punct de vedere să aibă loc, în scop preventiv.
 
4. Structura de rezistență a blocului
Peste 21.000 de apartamente din Capitală se află, după o estimare a primăriei, din 2016, în blocuri considerate vulnerabile. Cu structura de rezistență afectată de marele cutremur din 1977, unele blocuri trebuie să intre rapid într-un proces de reconsolidare, altfel vor rămâne un risc atât pentru proprietari, dar și pentru întreaga comunitate locală.
 
Deși trendul de moment este orientarea cumpărătorilor către apartamentele din blocuri noi, aceste locuințe cu vechime vor rămâne un capitol important pentru mulți români, care fie nu sunt interesați să se mute, fie nu își permit să o facă. Acesta este și motivul pentru care renovarea și reconsolidarea acestor imobile trebuie să devină o preocupare generală.

Related posts

Ton, ton să gustăm

Adina Meyers

Imagini incredibile pe litoral! Un nor de tip Shelf, apreciat de vânătorii de furtuni, surprins în Mamaia

Adina Meyers

Frigarui de pui in stil hawaiian

Adina Meyers