Centrala termică este unul dintre cele mai importante echipamente din casă pentru că, atât confortul, cât și bugetul întregii familii depind de buna funcţionare a acesteia. 

Uneori, modul în care este utilizată centrala termică poate fi influențat de o serie de mituri care circulă si în care mulți încep să creadă și chiar să le pună în aplicare.

Care sunt cele mai răspândite mituri legate de centralele termice:

1. Centralele vechi sunt mai bune. Chiar dacă te încearcă nostalgia când privești centrala termică pe care o ai de ani buni, ai grijă că aceasta îţi poate încarcă excesiv factura de gaz şi electricitate. Pe de-o parte din cauza uzurii care începe să îşi spună cuvântul printr-un consum mai mare de gaz şi electricitate, pe de altă parte pentru că între timp tehnologia a evoluat uimitor, iar o centrală termică nouă care utilizează o tehnologie revoluţionară scade considerabil costurile alocate încălzirii.

2. Închid centrala când plec de acasă pentru a face economie. Mulţi utilizatori închid complet căldura peste zi, când pleacă de acasă. Pe de-o parte cred că în acest fel vor reduce consumul, pe de altă parte văd în această metodă o soluţie de siguranță în locuință atunci când nu e nimeni acasă. Nimic mai greşit! Închiderea completă a căldurii peste zi şi pornirea centralei doar când eşti acasă va încetini încălzirea locuinţei și implicit va determina un consum mai mare. Controlează temperatura din locuinţă cu ajutorul aplicaţiilor mobile ale celor mai noi tipuri de centrale termice de pe piaţă – centralele termice inteligente.

3. Nu are rost să investesc prea mulţi bani într-o centrală termică. Pe termen lung ineficiența costă. Dacă la început te bucuri că faci economii la achiziţia echipamentului, după primele utilizări vei realiza că acestea vor fi redirecţionate spre plata facturilor de gaz şi energie. Orientează-te spre noile tehnologii care graţie inovaţie oferă echilibrul perfect între confortul din  locuinţă şi costurile de utilizare.

O centrală termică inteligentă, concepută după nevoile şi preocupările omului modern şi având la bază ani de inovaţie şi experienţă în domeniu, spulberă toate aceste mituri.

Având în prim-plan utilizatorul cu nevoile şi preocupările sale, Vaillant a dezvoltat o gamă de centrale termice menită să răspundă stilului de viaţă modern. Acestea au la baza tehnologia de ultimă oră, asigură confort cu cel mai mic consum energetic şi au un nivel scăzut de emisii poluante.

Cum te ajută gama Green iQ să uiţi de cele mai răspândite mituri despre centralele termice

• Centralele termice din gama Green iQ beneficiază de o nouă tehnologie de condensare care asigură confortul dorit prin consum minim de gaz şi electricitate.

• Controlul intuitiv de la distanţă prin intermediul aplicaţiei mobile multiMatic îţi permite să menţii o temperatură constantă în locuinţă şi să o reglezi de la distanţă în funcţie de gradele de afară sau de căldura pe care doreşti să o găseşti când ajungi acasă.

• Centralele inteligente Green iQ sunt cea mai bună investiţie în viitor. Realizate din materiale în mare parte reciclabile, cu un nivel scăzut de emisii poluante şi având capacitatea să funcţioneze şi cu gaz 100% natural, noile centrale termice sunt soluţia ideală pentru cei preocupaţi de mediul înconjurător şi de moștenirea pe care o lăsăm copiilor noştri.

Descoperă mai multe informații despre centralele termice din gama Green iQ pe www.vaillant.com.ro

Related posts

Cu Gama Symmetrica pentru Gradina, amenajarile trec usor testul timpului

Adina Meyers

Izolarea mansardei cu vata minerala Knauf Insulation

Adina Meyers

Siguranta electronica a afacerilor din Romania este intretinuta de servicii pentru proiectare sisteme de securitate

Adina Meyers