Când îți (re)amenajezi locuința, printre cele mai importante aspecte pe care le ai în vedere este să alegi mobila potrivită și să găsești draperii pe care să le poți integra cu succes în decor. Noi te învățăm care sunt pașii pe care ar trebui să-i urmezi când vrei să cumperi draperii.

1. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să măsori spațiul în care vei așeza draperiile. Măsoară lățimea și înălțimea ferestrelor și adăugâ 25 cm pentru fiecare.
2. Cea mai complexă variantă de asortare a perdelelor și draperiilor presupune reflectarea tuturor nuanțelor din compoziția acestora în finisajele, mobilierul și decorațiunile din încăpere. În schimb, poate cea mai simplă metodă este asortarea draperiilor cu pernuțele decorative. Această soluție poate fi aplicată atât în living, cât și în dormitor sau în camera copiilor.
3. Evită să folosești același model de draperie în toate camerele, chiar dacă optezi pentru nuanțe distincte. Excepție fac spațiile open-space, în care este indicat să utilizezi draperii/perdele cu același design și gamă cromatică similară.
4. Perdelele și draperiile lungi, care ating podeaua, conferă o notă eleganta camerelor spațioase și înalte. Însă în încăperi mici nu este recomandat să incluzi o astfel de combinație, deoarece va ocupa și mai mult spațiul.
5. Perdelele simple, fără imprimeuri sau broderii și în tonuri neutre sunt recomandate fie în combinație cu o draperie colorată sau cu modele inedite, fie în contrast cu un tapet cu motive îndrăznețe.
6. Alege perdeaua în funcție de stilul general al încăperii. Dacă ai o cameră luminoasă, cu pereți albi și mobilă cu nuanțe deschise, poți opta pentru o perdea extravagantă, viu colorată. De asemenea, poți asorta textura draperiilor cu cea a așternuturilor, fără să fie nevoie să folosești culori stridente.
7. Este important să alegi galeriile porivite pentru perdeaua/draperia pe care le cumperi. Galeria trebuie plasată cu aproximativ 15-30 cm deasupra ferestrei, pentru a accentua înălțimea acesteia.
8. Ia în considerare cantitatea de lumină care pătrunde în cameră, apoi raporteaz-o la dimensiunea draperiilor și la opacitatea acestora. Poți combina o perdea fină și transparentă cu draperii compacte pentru a bloca o parte din lumină.
9. Stabilește care este scopul perdelelor/draperiilor și vei ști unde să le așezi, precum și ce model/dimensiuni să alegi. Draperiile pot fi așezate și în alte locuri decât la ferestre, cum ar fi deasupra patului din dormitor sau pe peretele paralel cu ferestrele, pentru a obține efecte deosebite.
10. În bucătărie, perdeaua trebuie aleasă și în funcție de distanța la care se află față de aragaz. Dacă aragazul este departe poți folosi perdele vaporoase, dar în caz contrar optează pentru cele groase și grele, cu design simplu. Pentru baie sunt recomandate materialele teflonate, care nu se deteriorează în contact cu apa şi care sunt rezistente la abur.

Autor: Alina Boicu

Sursa foto: www.pinterest.com

Related posts

(P) Alege stilul de viaţă sănătos cu Thermomix®

Adina Meyers

1200 mp amenajati in stil clasic

Adina Meyers

Albul si amenajarile interioare

Adina Meyers