LifeStyle

10 greșeli de securitate care îți pot compromite telefonul mobil

Telefonul mobil a devenit parte din viața ta de zi cu zi. E accesoriu, e asistent personal și e unul dintre primele resurse de informare oriunde te-ai afla, la muncă, acasă sau în vacanță. Cu el îți achiți facturi, faci rezervări, notezi date importante și îți ții o agendă detaliată a activităților. Cu cât e mai important în viața ta, telefonul mobil va fi principalul tău portofel de date sensibile. Acesta este și motivul pentru care nu trebuie să faci niciun fel de compromis în privința siguranței.

 

10 greșeli de securitate care îți pot compromite telefonul mobil:

 

1. Nu folosești un antivirus

Puțini utilizatori de smartphone-uri realizează că un dispozitiv cu sistem de operare, chiar dacă este mobil, funcționează și are aceleași slăbiciuni precum cele ale unui computer. Iar dacă pe un computer știi că trebuie să folosești mereu un antivirus, pe telefon de ce nu ai face-o? Potrivit Journal of Information Systems Technology and Planning, 96% dintre utilizatorii de telefoane mobile inteligente nu folosesc un sistem de securitate pe smartphone, ceea ce cu timpul va însemna un gadget care va funcționa mai greu și care îți va expune datele personale. Dacă descoperi că telefonul a fost infectat cu viruși, atunci trebuie de îndată să îți ștergi toate datele. Nu te îngrijora în privința lor, pentru că există numeroase soluții pentru recuperarea datelor din telefon la care poți apela cu încredere.

 

2. Nu blochezi ecranul telefonului

Poate că la începutul telefoanelor inteligente acest lucru nu era o problemă, dar odată cu numărul tot mai mare de ore petrecute pe telefon, verificându-l din 5 în 5 minute, a devenit iritant și obositor să introduci de fiecare dată parola telefonului. Drept urmare, așa au apărut și cititoarele de amprentă, însă nu toate sunt foarte performante pentru o utilizare cât mai lină cu putință. Sfatul nostru este să folosești în continuare clasica parolă de blocare a ecranului, pentru că este foarte dificil de spart.

 

3. Te conectezi la toate rețelele Wi-Fi care nu necesită parolă

Sunt gratuite și pot fi de mare ajutor, mai ales când ești plecat în străinătate, dar conectarea la rețelele Wi-Fi îți poate expune datele personale către hackeri. Dacă vrei și ai nevoie să te conectezi în acest fel, folosește un VPN.

 

4. Nu îți instalezi update-uri la timp

Update-urile sistemului de operare și aplicațiilor sunt extrem de importante și nu ar trebui niciodată lăsate pentru sfârșitul săptămânii sau amânate pe termen nedeterminat din cauză că nu mai ai spațiu pe telefon. O aplicație veche poate avea breșe de securitate, ceea ce va face ca telefonul tău să fie foarte vulnerabil.

 

5. Nu verifici aplicațiile înainte să le instalezi

Știm că multe aplicații pot fi utile sau foarte distractive, dar înainte de a apăsa pe butonul de instalare ar trebui să verifici cine a făcut aplicația, ce alte produse mai are în magazinul de aplicații, care sunt comentariile celorlalți utilizatori și nota primită până în prezent. Unele aplicații s-ar putea să îți ceară acces la date personale care, în mod normal, nu ar avea de ce să le privească, precum contacte, camera foto, microfon și galeria foto.

 

6. Dai click pe orice link

Potrivit unui studiu realizat de experții în securitate de la RSA, utilizatorii de mobil sunt mai predispuși în fața atacurilor de tip phishing spre deosebire de userii de desktop. În general, un utilizator de smartphone va da click pe linkuri în care este dificil de descoperit sursa originală, accesând pagini periculoase care pot colecta datele personale. Dacă linkul nu este dintr-o sursă sigură, nu îl accesa.

 

7. Jailbreaking

Unii utilizatori de smartphone care vor să aibă acces la mai multe funcționalități ale unui telefon aleg să îl "spargă", folosind metoda denumită Jailbreaking. În acest fel au acces la setări de sistem disponibile doar dezvoltatorului, care pot face telefonul să funcționeze mai rapid, însă expun dispozitivul în fața problemelor de securitate.

 

8. Nu oprești Bluetooth-ul

Dacă ești obișnuit să te conectezi la căști, mașină sau sistemul audio de acasă prin Bluetooth ai putea fi tentat să îl lași mereu deschis. Acest lucru este o greșeală de care anumiți hackeri pricepuți pot profita, prin bluejacking sau bluesnarfing, două metode de a accesa telefonul oricărui utilizator, prin Bluetooth.

 

9. Uiți să te deloghezi

Unele site-uri de shopping sau aplicații îți vor cere date sensibile, precum numărul cardului de credit, iar acest lucru este extrem de periculos, mai ales dacă alegi să rămâi mereu logat pe ele. Imaginează-ți doar că telefonul tău ar putea fi furat și astfel oricine ar avea acces la date și conturi de pe care pot face cumpărături.

 

10. Stochezi alte date sensibile pe telefon

Din teama de a nu uita anumite parole, ai putea fi tentat să îți salvezi în notițe PIN-un cardului, parolele de la conturile importante online și alte date de acest fel. Ce faci dacă telefonul tău ajunge în mâinile unei persoane care nu are cele mai bune intenții?

 

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Tero Vesalainen

Related posts

PROTEJATI-VA IMPOTRIVA VIRUSULUI AH1N1 CU THERAPY AIR® DE LA ZEPTER!

Adina Meyers

Echipamente profesionale pentru curățenia casei tale

Adina Meyers

Încep cele mai importante evenimente din agricultură, alimentație, ambalaje și băuturi

Adina Meyers