Cine nu își dorește o casă luminoasă? Sunt câteva trucuri care te pot ajuta să ai o casă mai luminoasă, iar exemplul de față te poate inspira și pe tine. Există, desigur, și situațiile în care pur și simplu nu ai cum să aduci în casa ta mai multă lumină naturală, datorate poziției geografice a locuinței.

Culorile contează

Pentru o casă luminoasă, culorile contează foarte mult. Nu alege negru, wenge sau un albastru închis. Toate aceaste conferă o atmosferă apăsătoare casei talei și cu siguranță că nu va fi luminoasă. Alege, în schimb, mult alb, roz deschis, griuri deschise la care poți adăuga contraste simple precum câteva accente de negru. 

Exemplul de față este ideal pentru o casă luminoasă

Exemplul de față este ideal pentru o casă luminoasă pentru că proprietarii au știut cum să exploateze culorile, piesele de mobilier, ferestrele mari. Perdele de dantelă, albe filtrează și lasă lumina să intre. Spațiul nu este încărcat de obiecte, iar compoziția generală este foarte bine echilibrată.

Marele avantaj al acesti apartament îl reprezintă ferestrele mari, cu geamuri ample. Geamurile sunt foarte curate, iar acest lucru contează foarte mult. După un sezon rece, în care a nins sau a plouat, geamurile se umplu de praf și particule care nu sunt vizibile decât dacă te uiți foarte atent. Totuși, acestea împiedică lumina să intre în casă. Așa că ai grijă să ai mereu geamurile curate, chiar dacă acest lucru înseamnă muncă în plus pentru tine.

Podeaua are și ea rolul ei în acest spațiu luminos. În primul rând, vei observa că nu este un parchet foarte scump. Plăcile de lemn natural, cu nodurile la vedere, sunt de culoare deschisă, iar prin faptul că sunt dispuse pe lungime creează și efectul vizual al unui spațiu mai mare. Culoarea deschisă contribuie la luminozitatea întregii case și se completează perfect cu restul culorilor din case.

Related posts

Alegeri avantajoase pentru mobilarea casei

Adina Meyers

Cum iti proiectezi casa de vacanta

Adina Meyers

10 idei îndrăznețe pentru copiii plictisiți

Adina Meyers