Norocoșii proprietari ai acestei case sunt o familie din Predeal, care, pentru a-și amenaja noul cămin, a apelat la designerul Maria Dulhan.

Locuinţa este dispusă pe patru niveluri – parțial demisol, parter, etaj și mansardă. Spațiile frumos compartimentate le oferă locatarilor intimitate și căldură.

Pentru amenajarea interioară, designerul a propus un decor contemporan, cu accente de inspirație Art Nouveau. Multitudinea de linii curbe de inspirație vegetală, specifice acestui stil, se regăsesc mai cu seamă în zona scării și în living. „Nu am conceput o casă de munte fără șemineu, așa încât acesta a devenit piesa de rezistență a livingului, prin prisma decorului său realizat dintr-o lastră de granit.”

În ceea ce privește finisajele, spaţiile interioare dispun de materiale de foarte bună calitate, alese de fostul proprietar: pavimente din marmură și granit montate din plăci mari de tip lastră, dar și parchet din lemn stratificat. Şemineul, conceput de designer, are un focar cu ornamente clasice și o lastră din granit, în care a fost realizat un decupaj pentru focar. Pentru pereți, designerul Maria Dulhan a folosit vopsea lavabilă și decorativă de la Jotun, iar pe porțiuni restrânse a apelat la tapet.

Cât priveşte mobilierul, proprietarii au dorit să-l achiziţioneze din Italia, motiv pentru care, împreună cu designerul, au fost la târgul de la Milano din primăvara lui 2014. De acolo au luat principalele piese din salon. Restul mobilierului a fost cumpărat din țară, pe comandă, sau realizat de MCM din Râmnicu Vâlcea. Toate perdelele și draperiile au fost achiziționate de la firma Emerald.

Zona de dining, adăugată ulterior casei, este locul cel mai iubit de toţi membrii familiei, întrucât aici sunt practic în contact direct cu spațiul exterior, cu peisajul întregii văi care se întinde dincolo de geamurile bovindoului.

Pentru a oferi dormitorului de la mansardă un aer cald, feminin, luminatorul de deasupra patului a fost acoperit cu drapaje diafane, ce cad în falduri până la pământ. Dormitoarele și spațiile de la etaj au pardoseala acoperită cu mochetă colorată uni, de la Carpet&More Concept.

Mobilierul din camerele fetițelor este achiziționat de la Mobexpert, mai puțin patul tapițat, cu tăblie înaltă până la tavan, realizat la un atelier din București.

Finisajele și dotările băilor sunt cele alese de fostul proprietar, păstrate pentru calitatea și designul lor. Cromatica băilor este una neutră, în culori naturale, potrivită oricărui stil de amenajare.

Pentru mai multe imagini cu interiorul acestei vile accesează galeria foto.

Material realizat cu sprijinul designerului Maria Dulhan – D. Concept, tel.: 0744.308.887, mariadulhan@yahoo.com, www.dconcept.ro

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Related posts

Transforma-ti apartamentul mic intr-unul frumos si functional. Partea I

Adina Meyers

Ce ar trebui să știți înainte de a decora camera copiilor. Cunoașteți cele 4 elemente după care se clasifică zodiile?

Adina Meyers

5 idei de cadouri practice pentru bucatarie pe care orice nou proprietar si le doreste

Adina Meyers