La Sinaia, in apropierea castelului Peles, se afla o bijuterie arhitectonica, o vila construita in 1927 de catre arhitectul Toma T. Socolescu, ca un cadou pentru sotia sa. Nationalizata dupa razboi si lasata apoi in paragina, vila a fost descoperita si readusa la viata acum cativa ani, cand a primit si noul sau nume: Vila PoemBoem.

„In momentul in care am descoperit-o, cu cativa ani in urma, nu se afla in cea mai fericita stare. Am decis sa o salvam si sa ii restauram frumusetea de altadata, gandindu-ne ca va fi casa perfecta de vacanta pentru noi”, povestesc noii proprietari.

Cand au cumparat-o, casa avea foarte multe probleme – demisolul era inundat, o parte din tamplaria ferestrelor fusese inlocuita cu PVC, usile originale disparusera, impartirea interioara fusese afectata.

Noii proprietari au captat la inceput izvoarele si au izolat casa, apoi au incercat sa recupereze elementele originale. „Cand nu a fost posibil, le-am refacut. Spre exemplu, am gasit niste usi aruncate prin curte, care nu mai putea fi folosite, asa ca le-am fotografiat si le-am reconstituit. Pe partea de arhitectura am colaborat cu arhitectul Dan Neacsu, iar inginerul Dorin Gheorghe ne-a ajutat in rezolvarea problemelor care tineau de structura.”

La interior, vila este impartita pe doua nivele, cu demisol si mansarda. La primul nivel al casei se afla un mic apartament ce consta intr-un dormitor matrimonial, un living-room si o sala de baie. Tot la acest nivel se afla sauna. Parterul este ocupat de living-room-ul cu semineu, dining-room si bucataria complet utilata. La etajul 1 se afla cele doua dormitoare, fiecare cu baie proprie, iar mansarda luminoasa si spatioasa poate gazdui doi adulti sau patru copii.

Vila a fost redecorata cu ajutorul designerului de interior Irina Solomon. „A fost o colaborare foarte frumoasa care ne-a ajutat sa pastram o coerenta a spatiului, sa aducem notele de eleganta prin simplitate si sa ducem pana la capat ideea pe care am avut-o de la inceput, aceea de a reda «hainele frumoase» acestei superbe proprietati.”

Amenajarea interioara este inspirata din felul in care erau decorate casele aristocratiei in vremea in care a fost construita Vila PoemBoem. Multe dintre obiectele care impodobesc acum casa provin din targurile de antichitati, unde proprietarii au descoperit adevarate comori.

„Ne-am dorit ca accentele sa fie ceva mai aparte, sa dea casei un aer de vacanta si de aceea au fost adaugate in decorarea casei si unele obiecte ce duc cu gandul catre un stil frantuzesc, provensal. Exceptia de la acest concept o constituie apartamentul de la demisol, decorat in cel mai pur stil romanesc si adapostind cateva obiecte de arta traditionala.”

Vila a fost construita in stil neo-romanesc cu puternice accente brancovenesti, un stil relativ popular in vremea in care a fost ridicata. Toma T. Socolescu a conceput mai multe cladiri in acest stil – numeroase in Ploiesti, orasul in care a si servit drept primar. Din pacate, cateva dintre ele nu mai exista astazi. A fost unul dintre aparatorii traditiei romanesti in arhitectura si foarte interesat de arheologie, studiind case si biserici traditionale care l-au inspirat in lucrarile ulterioare.

„Socolescu, venit dintr-o familie de arhitecti, tinea foarte mult la traditie si la relatia dintre arta si arhitectura – de aceea credem ca este o experienta cu totul speciala sa ne putem petrece timpul, acum, intr-o casa imaginata de acesta pentru sine si pentru sotia sa.”

Intre timp insa, noii proprietari au realizat ca nu pot petrece atat timp cat si-ar dori in vila de la Sinaia, astfel ca au hotarat sa le ofere si altora placerea de a-si petrece vacantele in acest spatiu atat de frumos.

„Vila PoemBoem se inchiriaza in regim de «home away» adica cei care vin la noi se bucura de accesul in intrega vila si curte, cu toate dotarile si detaliile pe care noi le-am adus in vila atunci cand o foloseam exclusiv pentru noi. Toti clientii nostri sunt impresionati sa gaseasca pe langa o bucatarie super utilata, asternuturi si prosoape de foarte buna calitate, dar si o selectie buna de muzica si carte, lumanari pentru o atmosfera romantica, sau biscuitii foarte buni pe care ii oferim mereu din partea casei. Sigur ca foarte multi se bucura iarna si de semineu, sauna sau de masa de masaj (da, avem si numerele de telefon ale celor mai buni doi maseuri din Sinaia). Vara insa, incantarea cea mare o aduce mini-gradina cu ierburi aromatice si izvorul cu apa rece de munte. ”

 

 

 

 

 

Related posts

O casă modernă integrează tehnologia în decor. Află cum poți face asta și în locuința ta

Adina Meyers

Chiar ai nevoie de un aparat de vidat in bucatarie? Afla raspunsul in acest articol

Adina Meyers

Cea mai bună metodă de îndepartare a tapetului de pe pereți

Adina Meyers