Firmele de salubritate din mai multe orașe ale țării fac apel la locuitori să nu arunce măștile și mănușile de protecție în pubelele destinate gunoiului reciclabil, pentru că altfel riscă să-i îmbolnăvească pe muncitorii din stațiile de sortare.
Oamenii au tendința să arunce măștile și mănușile de protecție la gunoi reciclabil, mai ales că mănușile sunt din material plastic. Operatorii de salubritate atrag atenția însă că acestea nu sunt reciclabile. Aceste produse sunt considerate ca fiind deşeuri medicale şi necesită alte norme de colectare şi distrugere.
Lucrătorii din salubritate şi orice cetățean pot să se infecteze din cauza acestor deşeuri aruncate la întâmplare.
Nu arunca măşti şi mănuşi pe jos!
Campania „Nu arunca măşti şi mănuşi pe jos” contribuie la eliminarea responsabilă a măştilor şi mănuşilor de protecţie. În magazine sunt montate pubele speciale de colectare a acestor deşeuri periculoase. Măştile şi mănuşile utilizate sunt incinerate în locuri special amenajate. Campania îşi propune eliminarea în siguranţă a măştilor şi mănuşilor de protecţie, care au ajuns în timpul epidemiei să polueze străzile, mările şi oceanele lumii.
Un retailer s-a alăturat deja campaniei şi a introdus coşuri de gunoi speciale pentru măşti şi mănuşi, care la finalul zilei sunt colectate şi incinerate. Există patru locuri unde pot fi distruse aceste deşeuri, iar trei sunt în jurul Bucureştiului.