Amenajari Exterioare

Tu stii ce transmiti cand oferi flori?

De cele mai multe ori din comoditate, cumparam flori la intamplare, considerand ca cel mai mult conteaza gestul. Asa este, insa conteaza si mesajul sau sentimentul pe care-l transmitem prin intermediul florilor pe care le oferim: dragoste, pasiune, respect, admiratie, apreciere, recunostinta, tristete, gelozie, si lista poate continua.

Trandafirii
Mai exista oare cineva care sa nu stie ca trandafirii simbolizeaza iubirea? Un singur fir de trandafir rosu este suficient pentru a spune “Te iubesc!” sau, de ce nu, “Inca te mai iubesc!”. Ce sa mai spunem de un buchet?! E si firesc sa fie asa, avand in vedere ca una dintre multele legende spune ca trandafirul s-ar fi nascut din surasul lui Cupidon si ca spinii ar fi, de fapt, sageti metamorfozate ale amorasului. Primavara, vara, toamna, iarna… Nu exista un sezon sau un prilej anume pentru a oferi trandafiri. Ei ne “salveaza” oricand, din orice situatie!

Orhideele
In lumea florilor, orhideele au un statut cu totul special, datorita delicatetii si exotismlui lor. Sunt plante scumpe, a caror frumusete incredibila a atras dintotdeauna interesul oamenilor. Ele au simbolizat, timp de secole, frumusetea delicata, raritatea, iubirea, seductia, eleganta, luxul, si asta pentru ca erau considerate intruchipari ale unui orient indepartat inaccesibil, exotic.

Zambilele
Sunt acele flori minunate, in culori pastelate si cu un parfum imbatator, plin de prospetime, pe care de-abia asteptam sa le primim la fiecare inceput de martie. Pentru multi dintre noi, ele sunt simbolul primaverii, al unui nou inceput. Dar asta cu siguranta stiati. Sa va spun si altceva mai interesant. Iata ce am mai gasit referitor la simbolistica acestei flori: zambile albastre – constanta in dragoste; zambile rosii sau roz – ideea de ludic; zambile galbene – gelozie; zambile albe – frumusete netainuita.

Freziile
Intotdeauna am asociat freziile cu o perioada incerta a anului, mai exact cu lunile februarie si martie, cu zapada geruita, dar si cu primele raze de soare ale primaverii. Fragile, suave, diafane… Acestea sunt cuvintele care-mi vin in minte atunci cand ma gandesc la frezii. Si, bineinteles, un parfum unic si… misterios. De ce misterios? Pentru ca se spune ca isi elibereaza parfumul doar daca sunt inconjurate de dragoste si caldura. In concluzie, freziile sunt purtatoarele unor semnificatii ce trimit la mister si fragilitate.

Lalelele
Sunt elegante, dar in acelasi timp gingase, au culori vibrante, ce ne umplu sufletele de bucurie si optimism, si un parfum suav, abia perceptibil. Sunt considerate unele dintre cele mai iubite flori de primavara si totodata unele dintre cele mai populare plante din lume. Cu ele mergi la sigur atunci cand vrei sa-i transmiti persoanei careia i le oferi sentimente dintre cele mai nobile, precum iubire eterna, pasiune si romantism. Cu siguranta, ai ghicit despre cine este vorba.

Acum, si la chioscuri, noul numar al revistei Domus!

Related posts

Ingrijirea gradinii vara

Adina Meyers

Dressingul inteligent, un must have al casei moderne

Adina Meyers

Uneltele de grădinărit, la mare căutare în ultimele 6 luni

Adina Meyers