Amenajari Exterioare Balcon si terasa

Trucuri pentru un hol mai mare şi mai primitor

Deşi sunt spaţii secundare, cu un rol funcţional, holurile – în special cele aflate la intrarea în locuinţă – pot deveni adevărate cărţi de vizită ale casei tale, dacă le acorzi toată atenţia atunci când le amenajezi.

1. Practic şi estetic

Dacă ai un hol de intrare mic şi nu ştii cum să-l amenajezi astfel încât să fie şi practic, şi primitor, îţi spunem noi ce să faci. Vopseşte pereţii în alb sau în nuanţe deschise, pastelate, care să amplifice senzaţia de spaţiu şi luminozitate. Pentru că, în acest caz, culorile nu pot fi vedetele decorului, mută-ţi focusul pe alte elemente. De exemplu, pe mobilier. Foloseşte piese cu un design minimalist şi evită-le pe cât posibil pe cele voluminoase, masive. Un obiect de depozitare supraetajat, realizat din fier forjat şi prevăzut cu rotile, care să îţi permită să-l muţi uşor dintr-un loc în altul, va răspunde în egală măsură cerinţelor tale practice şi estetice. 

2. Mic, dar cu multă personalitate

Oricât de redusă ar fi suprafaţa alocată holului, dacă alegi soluţiile potrivite şi eşti inventiv, rezultatul nu poate să fie decât la superlativ. Indiferent că mizezi pe latura funcţională, pe cea estetică sau pe amândouă, cel mai important este ca în decor să existe ceva care să scoată spaţiul din anonimat. Acest ceva poate fi orice: un perete cu un finisaj deosebit, un obiect decorativ foarte frumos, o piesă de mobilier cu un design interesant sau un aranjament original.

3. Elegant şi rafinat

Chiar dacă nu este o încăpere cu drepturi depline, precum livingul, dormitorul, bucătăria şi baia, holul poate primi şi el un decor elegant. Există însă o condiţie: acesta trebuie să beneficieze de un spaţiu generos, care să permită punerea în practică a unei astfel de amenajări. Pentru a crea o atmosferă plină de rafinament, care să-i impresioneze pe toţi cei care trec pragul casei tale, concentrează-te pe aspectul estetic. Mizează pe finisaje cu look retro, pe un tapet deosebit, pe cornişe şi alte elemente decorative în ton.

4. Mobilier vesatil

Lipsa spaţiului poate fi compensată cu inventivitate şi creativitate. În acest caz, rezolvarea cea mai bună pentru un hol îngust au reprezentat-o câteva corpuri de mobilier versatile, alcătuite din module care pot fi montate şi remontate în funcţie de propriile nevoi. Comodele, ce valorifică integral lungimea unui perete, oferă o suprafaţă de expunere generoasă pentru decoraţiunile preferate şi totodată ascund în spatele sertarelor o mulţime de scaune şi taburete, foarte utile atunci când ai casa plină de prieteni. Aşadar, o altă idee bună de reţinut şi experimentat.

Trucuri 

Apartamentele de bloc au în general holuri mici, lipsite de lumină naturală, motiv pentru care amenajarea acestora reprezintă o adevărată piatră de încercare pentru proprietari. Există însă câteva trucuri simple şi la îndemână, care îţi vor fi de mare ajutor: evită să vopseşti pereţii în culori puternice sau închise, în favoarea unor nuanţe deschise, care vor da luminozitate holului şi vor crea senzaţia că spaţiul este mai mare; foloseşte piese de mobilier cu un design cât mai simplu, realizate din materiale lucioase sau sticlă, care amplifică suprafaţa şi oferă un aspect aerisit; fă loc în decor unei oglinzi (se poate regăsi ca finisaj la uşile dulapului de depozitare sau ca obiect decorativ pe un perete) şi vei vedea cum holul tău mic se va dubla la nivel vizual.

Related posts

23 de gradini in jungla urbana

Adina Meyers

Primăvara în grădina ta

Adina Meyers

Cum organizati o petrecere in gradina

Adina Meyers