Practic

Trucuri pentru a fi ordine în camera copilului

Știm deja că cei mici nu sunt niște împătimiți ai ordinii. Dimpotrivă, hăinuțele și jucăriile lor sunt mereu împrăștiate în toată camera și nu numai.

Ei bine, chiar dacă prin joacă (și, ca atare, prin dezmembrarea/mutarea jucăriilor), prichindelul își dezvoltă multe abilități, totuși, îl putem învăța câteva reguli de disciplină. Ideea e să nu îi interzicem inițiativa de a se îmbrăca singur sau de a explora lucrurile din camera lui, ci să îl obișnuim ca, după fiecare inițiativă a lui sau „atacˮ asupra hainelor și jucăriilor, să le aranjeze la locul lor.

E adevărat, copilul nu are criterii sau repere clare cu privire la modul de aranjare sau ordonare a lucrurilor. În acest punct, îi putem veni in ajutor. De exemplu, dacă dulapul celui mic este foarte încăpător, putem folosi numeroase organizatoare și cutii/coșuri pentru haine, accesorii și jucării. Dacă prichindelul este deja la școală sau știe să citească, se pot lipi etichete pe cutii cu obiectele care trebuie depozitate în ele. În acest fel, micuțul va ști unde să își pună o anumită jucărie sau de unde să o ia atunci când are chef să se joace.

Fiind disponibile în diferite forme și mărimi, cutiile, coșurile și organizatoarele sunt o achiziție foarte practică, permițând depozitarea și ordonarea tuturor hăinuțelor, accesoriilor și jucăriilor.

Sursă foto: www.pinterest.com, www.shutterstock.com

 

 

 

Related posts

6 sfaturi practice pentru a ne păstra banii în siguranță pe card

Adina Meyers

Cum influențează SEO vânzările firmelor de design interior

Adina Meyers

Bucataria bine organizata, premiza unei familii fericite

Adina Meyers