Suprafața mai puțin generoasă a unei locuințe nu trebuie să te împiedice să te bucuri de tot confortul de care ai nevoie. Cu ajutorul unor trucuri de amenajare poți obține rezultatele visate.

De exemplu, un living mic necesită și un spațiu de relaxare. Astfel, ai nevoie neapărat de o canapea; în timp ce fotoliile nu prea își au rostul. Cel mai bine este să achiziționezi tabureți în stil otoman sau modern, pufuri sau scaune pliabile. Acestea pot fi ușor de depozitat atunci când nu sunt folosite. În lipsa unei măsuțe de cafea, poți alătura doi tabureți și…gata! Ai obținut o piesă de mobilier practică și perfect compatibilă cu restul decorului.

Totuși, dacă îți dorești o măsuță clasică, ar fi bine să optezi pentru un model din sticlă transparentă – nu încarcă spațiul, având de cele mai multe ori un design minimalist.

Din punct de vedere cromatic, culorile pastelate, dar mai ales albul “deschid” și mai mult încăperea. În plus, pentru a crea senzația de mai mult spațiu, trebuie să ai grijă ca discrepanța cromatică dintre mobilier și finisaje să nu fie prea mare. Dacă îți plac elementele grafice sau geometrice, dungile verticale măresc vizual livingul. Le poți obține foarte ușor cu ajutorul unui tapet cu model.

În plus, pentru a face abstracție de la spațiul mic, poți apela la detalii și accesorii inedite: un tablou abstract, supradimensionat, o oglindă antichizată, o piesă de mobilier într-o culoare “aprinsă”, etc. Astfel de elemente transformă livingul într-un interior interesant și invitații tăi vor uita de posibila senzație de claustrofobie.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Sfaturi privind montarea de prize în mobilă

Adina Meyers

Microcimentul Topcret, un finisaj premium ce oferă multiple avantaje practice și estetice

Adina Meyers

Decorul casei noastre trebuie să ne reprezinte

Adina Meyers