În urma unor lucrări serioase de reabilitare, acest hambar vechi de la 1900, dintr-un orășel spaniol a fost transformat într-o casă elegantă cu accente rustice. Transformarea aparține arhitectei Gloria Duran Torrellas, care și-a propus de la început ca noua locuință să păstreze din elementele originale ale vechiului hambar și să nu își modifice absolut deloc fațada de la stradă.
Procesul de reabilitare: ce a fost păstrat, la ce s-a renunțat
Casa își păstrează esența rurală prin intermediul celor mai frumoase elemente: zidurile de piatră și bârnele de lemn, care au în prezent mai bine de 100 de ani. Interiorul este totuși unul modern, având o distribuție funcțională a interioarelor.
La etaj s-a obținut o terasă foarte frumoasă, de circa 22 mp, după ce ultimul nivel a fost decopertat parțial. În jurul acestei terase au fost apoi distribuite celelalte camere, un living și un dormitor. Cele două din urmă sunt despărțite de terasă prin suprafețe vitrate, astfel încât să existe un contact vizual nemărginit.
În același timp, restaurarea vechiului hambar s-a făcut și pe criterii de durabilitate: interiorul a fost izolat termic, în timp ce panourile solare asigură alimentarea cu apă caldă. Iluminatul interior este pe bază de LED-uri, iar controlul încălzirii, a aerului condiționat și a iluminatului se face printr-un sistem automatizat.
Câte ceva despre mobilier
Interiorul îmbină cu succes stilul rustic (pereții de piatră la vedere, bârnele de lemn originale) cu unul foarte modern. În ce privește mobilierul, s-a pus mare accent pe piesele de design, elegante.
Covoarele, mesele, scaunele sunt toate piese de design, care nu se demodează.
Transformarea unui vechi hambar într-o casă elegantă, cu accente rustice a fost un proces lung, care nu ar fi fost posibilă fără un proiect clar de la început și fără un specialist a cărui experiență este esențială.
Pentru mai multe imagini cu detaliile amenajării accesează galeria foto.
Foto: micasarevista.com