Amenajari Interioare

TORO Design: luxul la el acasă

Harta destinaţiilor cheie în domeniul mobilierului şi decoraţiunilor de lux este de astăzi întregită de showroom-ul Toro Design, situat in Bld. Pipera nr. 25A.

Viziunea unică a noului brand este aceea de a le oferi consumatorilor din România mobilier creat din materiale special selectate pentru a nu avea consecințe asupra sănătății, piese realizate manual, în proporție de 80%, precum și colecții unice, create de echipa de designeri a TORO Design. 

TORO Design este un brand creat pentru țările din Europa Centrală și Balcani, care reunește, prin parteneriate exclusive, o serie de designeri, artiști, artizani, producători din Turcia în principal, dar și din România, din Iran, Coreea de Sud și Uniunea Europeană. Showroom-ul din București  va avea rolul de hub și sediu central pentru întreaga regiune și este primul din rețeaua de showroom-uri care urmează să fie deschise și în alte orașe din țară: Cluj, Constanța, Iași și Timisoara.

“Investiția inițială în acest proiect este de 0,5 milioane de euro și ne așteptăm la un volum de vânzări de peste 1 milion de euro, în primul an de activitate, când vom avea în vedere lansarea proiectelor noastre pe termen mediu. Cu o investiție estimată de câteva milioane de euro, acestea vor include crearea unui centru de design în România și mutarea unei părți a producției la nivel local”, spune Tolga Oran, Președinte și investitor Toro Design. Acesta adaugă: „Conform evaluărilor noastre, designerii români sunt foarte creativi și suntem convinși că vom putea construi proiecte de mare succes impreună. Cu toate acestea, pentru aspectele legate de producție, trebuie să punem la punct un proces solid de instruire și monitorizare a calității, dacă vrem să lucrăm și cu furnizori locali”.

Showroom-ul TORO Design este un reper al stilului clasic dus la rang de excelență, invitându-i pe cei care apreciază stilul de viață rafinat să redescopere gloria stilului neo-clasic, prin piese somptuoase de mobilier, să își personalizeze locuinţa, prin culorile şi texturile stilului oriental și să savureze emoţia şi pasiunea pentru detalii, datorită elementelor bogate  ale stilului baroc.

Pe lângă vânzarea de mobilier și accesorii, sub noul brand vor fi create constant colecții de mobilă, inspirate de așteptările clienților și ale pieței, în linia clasică a stilurilor neo-clasic, baroc și oriental. De asemenea, vor fi oferite servicii de design de la zero, pentru vile și apartamente, care este de așteptat să atragă o cerere importantă din partea clienților care în prezent caută soluții în străinătate. 

Alături de piesele create cu îndemânare de experimentați artizani ai lemnului, se află și mici piese de mobiler și decorațiuni ce poartă semnătura unor mărci de cel mai înalt nivel, în plan internațional, precum Armani, Versace, Valentino sau Dior. 

Pentru mai multe informații, vă așteptăm pe site-ul www.torodesign.ro.

 

Related posts

Casa minimalista in Valparaiso

Adina Meyers

Casă compartimentată după modelul locuințelor americane

Adina Meyers

Tu stii cum sa alegi cele mai potrivite fotolii pentru locuinta ta?

Adina Meyers