Cheltuielile lunare pentru încălzirea locuinţei determină tot mai mulţi proprietari să caute soluţii eficiente atât din punct de vedere al confortului, cât şi al costurilor. Producătorii de instalaţii moderne de căldură desfăşoară permanent cercetări pentru a descoperi soluţii de încălzire cu costuri minime, în condiţii de protejare a mediului înconjurător. 

Varianta cea mai convenabilă pentru tine este aceea care îţi oferă cel mai bun raport preţ-calitate şi care se potriveşte mediului în care locuieşti. Spre exemplu, într-un loc umbros în cea mai mare parte a timpului, nu vei instala panouri solare, deoarece se dovedesc ineficiente. Pe acelaşi principiu, pentru o cabană la munte, într-o zonă fără utilităţi, investiţia într-o centrală pe gaz va fi absolut ineficientă. În cele ce urmează, îţi prezentăm câteva caracteristici pentru 3 tehnologii de încălzire a casei, dintre care o poţi alege pe cea potrivită nevoilor tale.

1. Încălzirea casei cu ajutorul combustibililor

Centralele care funcţionează cu ajutorul combustibilului au evoluat mult în ultima perioadă din punct de vedere al eficienţei. În funcţie de zona în care locuieşti, vei şti care este cel mai accesibil combustibil pentru tine: gazul, energia electrică, lemnul, cărbunele, peleţii, brichetele. 

În spaţiul urban, racordat în procent de 90% la reţeaua de utilităţi, alegerea este în principiu între gaz metan şi energie electrică, dar şi variantele alternative, cu combustibil solid, sunt viabile, cu condiţia să ai acces la o sursă convenabilă, transport şi depozitare. Majoritatea centralelor termice s-au pliat perfect pe infrastructura din apartamentele debranşate de la reţeaua de distribuţie a energiei termice, astfel că investiţia proprietarilor a fost amortizată uşor, fie prin păstrarea unor ţevi şi calorifere deja existente, fie prin facturile mai mici lunare.  

2. Utilizarea energiei alternative pentru încălzire

Era doar o chestiune de timp până când resursele inepuizabile de energie din mediul înconjurător aveau să fie utilizate pentru încălzirea locuinţelor. Soarele, aerul, apa şi mai ales pământul produc sau stochează o cantitate uriaşă de energie electrică sau termică, mai mult decât suficientă pentru nevoile casnice. Soluţia aleasă de producătorii din domeniu a fost instalarea unor pompe de căldură acţionate electric, care furnizează în întregime sau completează din surse regenerabile naturale necesarul de energie pentru încălzirea apei menajere şi a caloriferelor. Astfel, singura cheltuială care îţi revine este factura furnizorului de energie care pune în mişcare pompa. Investiţia este una mai mare la început, deoarece implică executarea unor foraje pentru instalarea de pompe de căldură, dar odată ce ai pus în funcţiune sistemul, cheltuielile cu încălzirea se apropie de 0. Marele avantaj al acestor pompe este randamentul oferit de-a lungul întregului an, indiferent de sezon, deoarece produc apă caldă menajeră, căldură şi răcesc aerul prin recirculare, înlocuind astfel boilerul, centrala şi aparatul de aer condiţionat.

3. Sisteme acţionate de energia electrică

Există o prejudecată cu privire la costul încălzirii cu ajutorul energiei electrice, considerată de multe ori a fi prea scumpă. În anumite locuri, sistemele de încălzire electrică se dovedesc a fi cele mai eficiente din punct de vedere al confortului şi al costurilor. În primul rând, puterea mare pe care o generează oferă un randament aproape instant. Aşadar, dacă urmăreşti o soluţie de încălzire rapidă, soluţia la îndemână este puterea electrică. În afară de variantele clasice de centrale electrice, radiatoare şi convectoare, poţi alege un sistem modern de încălzire electrică prin pardoseală sau varianta inovatoare de încălzire a spaţiilor de locuit cu ajutorul panourilor radiante.

Înainte de a alege cea mai bună variantă pentru casa ta, trebuie să decizi care este sursa de energie care te avantajează cel mai mult: combustibil, electricitate sau neconvenţional. Acesta este punctul de plecare, deoarece, dincolo de achiziţionarea şi instalarea sistemului, care presupune o singură cheltuială la început, vei depinde de costurile lunare sau sezoniere de întreţinere.

Foto: https://pixabay.com/photos/smart-home-house-technology-3920905/

Related posts

Cum alegem sistemul constructiv al casei?

Adina Meyers

Cel mai bun termosistem pentru izolarea pereților exteriori

Adina Meyers

Cum montam acoperisul din tigla ceramica?

Adina Meyers