Calatorii LifeStyle

Terapia japoneză ce ne ajută să ne refacem după starea de urgență

Baia de pădure, o veche terapie japoneză (shinrin yoku) care presupune contopirea cu natura, este una dintre cele mai eficiente metode pe care le recomandă specialiștii, pentru a ne reveni psihic și fizic după cele 2 luni de stare de urgență.

Shinrin-yoku – baia de pădure sau modalitatea de a ne reconecta cu natura

În timpul anilor ’80, japonezii au dezvoltat Shinrin yoku, concept ce s-ar traduce ca baia de pădure. Acest termen a fost inventat de către Tomohide Akiyama, care a observat că oamenii din Japonia aveau nevoie să se vindece cu ajutorul naturii.

Ideea a fost însă și parte dintr-o campanie de protejare a naturii – oamenii erau încurajați să meargă mai des în pădure pentru sănătatea lor, crescând astfel șansele ca mai apoi aceștia să își dorească să protejeze natura.

Beneficiile terapiei

S-a dovedit științific că interacțiunea cu natura crește unele trăiri precum emoția, plăcerea și empatia, stimulându-se astfel mai mult creativitatea. De asemenea, scade concentrația de cortizol (hormonul stresului), semn că sistemul de răspuns al corpului la factorii de stres este stimulat mai puțin.

Verdele naturii și sunetele pădurii scad nivelul de stres și ne ajută să ne relaxăm.

Beneficiile demonstrate ale băii de pădure sunt:

– reducerea stresului și a presiunii arteriale

– îmbunătățirea creativității și a tonusului general

– creșterea capacității de concentrare (chiar și în cazul copiilor cu ADHD)

– creșterea nivelului de energie

– diminuarea tulburărilor legate de somn

– diminuarea stărilor de anxietate

– imunizarea organismului

– reducerea riscului de atac de cord

– combaterea obezității

– scăderea inflamațiilor

– curățarea pielii

Foto Pixabay

Related posts

Pazo Grup eleganta si modernism

Adina Meyers

Echipamentele de joaca ajuta la dezvoltarea optima a copilului

Adina Meyers

Trupa Cargo a făcut încă un concert de succes, la Sala Palatului

Adina Meyers