Amenajari Interioare

Tendințe: cum vor arăta interioarele în 2020

“Tendinţele sunt un rezultat al aspiraţiilor şi nevoilor care provin din schimbările economice şi sociale  şi care duc către noi sau redescoperite forme, modele, materiale şi funcţiuni”, Nicolette Naumann, vicepreşedinte AMBIENTE

Eleganţa cu forme arhitecturale, decorurile artistice şi relaxarea totală  vor domina interioarele în 2020. Acestea sunt trei direcții principale identificate la târgul AMBIENTE pentru designul de interior.

 

Există designeri şi sociologi renumiţi care intră în aşa-numita categorie a trendsetterilor şi care influenţează atât producţia, cât şi piaţa. Deseori se întâmplă ca mulţi consumatori să aştepte din partea pieţei exact ce prevăd aceştia, iar pe de altă parte, şi companiile importante iau notă şi pregătesc lansările viitoare. Există însă şi altă cale, mai empirică. Cel mai important târg mondial de bunuri de larg consum pentru casă, AMBIENTE, foloseşte o astfel de metodă de identificare a tendinţelor viitoare, astfel încât putem fi practic siguri că acestea chiar se vor întâmpla. Cum se realizează acest lucru? Companiile care vor expune noile colecţii şi inovaţii la ediţia 2020 a târgului, care are totdeauna loc la începutul anului la Frankfurt (7-11 februarie 2020), nu numai că au cumpărat cu un an înainte participarea, dar au trimis şi modele cu noile produse care vor fi expuse. Deja specialiştii designeri de la Stilburo bora.herke.palmisano (care realizează astfel de cercetări de mai mulţi ani pentru Messe Frankfurt, organizatorul târgului AMBIENTE) au identificat  pentru anul următor direcţiile principale ale interiorului pe baza a 4500 de colecţii noi selectate de la expozanţi şi care vor fi prezentate la ediţia 2020 a târgului dar şi prin investigarea altor domenii conexe designului: artă, arhitectură, fashion, lifestyle.

Stil şi décor

Indiferent de stilul preferat, atmosfera primează: locuința trebuie să fie plăcută, dar şi sofisticată, intimă, dar şi reconfortantă, caldă, dar şi vie, confortabilă, dar şi şarmantă, apelându-se la funcţiuni şi forme noi precum ;i la artă. Natura, etnicul şi vintage se menţin în tendinţe iar un accent special se poate realiza cu obiecte etnice, în special cele realizate din materiale naturale de către artizani din zone exotice. Toate aceste stiluri pot fi obținute prin nenumărate căi care ţin de materialele, formele, modelele şi culorile obiectelor folosite în amenajări, iar companiile încearcă să preîntâmpine aceste tendinţe prin produsele pe care urmează să le lanseze chiar cu ocazia târgului.

 

Trei direcţii de design

Forme şi funcţiuni noi. O tendinţă care se sprijină peo calitate sculpturală, o paletă redusă de culori (neutre, alb şi nuanţe de gri) şi suprafeţe netede prin care se creează o atmosferă confortabilă, dar şi sofisticată prin intermediul obiectelor unice şi statement. Materialele folosite sunt naturale şi cu calităţi tactile, preferate vor fi porţelanul, ceramic, lemnul uşor,fibrele translucide şi faldurile.

Precis şi architectural. O notă de stil industrial este adăugată decorului pentru care se folosesc materiale de calitate superioară precum şi nuanţe de cărămiziu, ciment, sticlă verzulie. Ca materiale se apelează la lemn antichizat, oţel, bronz, sticlă, materiale textile grele (catifea, velur, tweed, bucle) cu suprafeţe mate sau marmorate

Artistic. Formele speciale pentru care fiecare obiect are un caracter unic precum şi combinaţiile diverse au un efect stimulator, mai ale dacă sunt folosite în combinaţie cu culori proaspete ca: portocaliu, miere sau cer albastru.

Related posts

Casuta country-chic in Poiana lui Stanga

Adina Meyers

Aproape de Bucureşti: locuinţă modernă, spaţioasă şi foarte frumos personalizată

Adina Meyers

Mobilier de-a gata sau făcut la comandă?

Adina Meyers