LifeStyle

STIHL Romania investeste peste 3 milioane de euro in dezvoltarea retelei de dealeri

Compania STIHL Romania isi redefineste conceptul de magazin, intentionand ca pe parcursul a doi ani sa modifice standardele comerciale la nivelul retelei .

 “Am dezvoltat un concept nou de spatiu comercial, un asa numit <flagship store>, pe care il vom implementa pana la sarsitul lui 2015 la nivelul dealerilor nostri. Aceasta dezvoltare va insemna un efort investitional de 3 milioane de euro si va fi directionat catre cresterea suprafetelor, sistemele de prezentare ale magazinelor, organizare si training”, declara Ioan Mezei, director general STIHL.

In prezent, in reteaua STIHL activeaza cca. 200 dealeri, care opereaza in jur de 300 de magazine si spatii de service.  “Ne dorim ca la  STIHL sa avem cel mai ridicat standard de magazine din domeniu in toata tara si din acest motiv ne vom concentra resurse importante pentru dezvoltarea retelei. Ii vom sprijini pe dealerii nostri inclusiv financiar pentru implementarea noilor standarde. Toate aceste schimbari vor produce o consolidare calitativa a retelei , cu un standard ridicat al serviciilor, de care vor beneficia in ultima instanta toti clientii nostri”,  precizeaza Ioan Mezei.

Pe langa ridicarea standardului comercial si de servicii, STIHL se va concentra si pe dezvoltarea unor tehnici noi de comunicare cu clientii. “Suntem foarte constienti ca, in domeniul nostru, comunicarea cu beneficiarii este esentiala, iar in piata in care activam aceasta este deficitara, mai ales din cauza faptului ca astfel de produse se vand si pe suprafetele mari, fara a beneficia de consiliere. Motouneltele reprezinta produse  cu multe particularitati tehnice, care nu pot fi vandute fara o minima consiliere de utilizare”, explica Ioan Mezei.

Pe langa dezvoltarea calitativa, STIHL isi mentine obiectivul de crestere cu minim 20 de distribuitori in acest an. “Asteptam in continuare alaturi de noi persoane cu spirit antreprenorial care isi doresc sa dezvolte o afacere impreuna cu o companie germana de top. Acestia beneficiaza de tot suportul nostru, inclusiv de training-uri tehnice si de management. Sprijinul pe care il oferim este o oportunitate mai ales pentru tinerii seriosi, cu inclinatii tehnice, care vor sa se dezvolte pe propriile picioare, mai ales ca investitiile de start-up sunt minimale, acestea ridicandu-se la aproximativ 10-15 mii de euro”, adauga Ioan Mezei.   

Related posts

„Pandemik”, primul film de fashion post-izolare – FOTO&VIDEO

Adina Meyers

Sporturile pe apă pe care le iubesc românii

Adina Meyers

2 superproductii pe scena Operei Nationale Bucuresti: „Oedipe” si „Lohegrin

Adina Meyers