Viata la bloc pentru unele persoane vine cu foarte multe avantaje, in timp ce pentru alte persoane tocmai aceste avantaje reprezinta in cazul lor niste dezavantaje. Ce-i drept, atunci cand locuim la bloc nu mai avem aceeasi libertate de care ne putem bucura in cazul in care am sta la casa. Unde mai pui ca aproape toti peretii sunt comuni cu un anumit vecin, care te poate deranja, mai mult sau mai putin. De asemenea, apartamentele sunt mult mai mici decat casele, iar cheltuielile tind si ele sa fie mult mai ridicate.

Dezavantajele unui spatiu mic la bloc

Cum iti poti usura asadar viata atunci cand stai la bloc? Sunt unele lucruri pe care vi le spun din propria experienta, iar asta pentru ca si eu m-am confruntat cu trecerea de la o casa de dimensiuni destul de mari, la un apartament micut.

Primul „obstacol” de care eu m-am lovit a fost cel legat de zgomotul facut de vecinii mei. Nu pot spune ca sunt mare fan al lor, iar faptul ca erau si ceva mai galagiosi… sincer nu doream sa ma pun rau cu ei, asa ca am zis sa caut o solutie care sa nu ii implice pe ei. In acest fel am ajuns la izolarea fonica. A fost ce-i drept o investiei destul de mare, dar din moment ce in acest apartament imi voi petrece o buna perioada de timp, am zis ca merita din plin. Eu am optat pentru pluta ca material de izolare fonica, iar asta pentru ca e singurul material 100% natural care ofera o izolare fonica foarte buna.

Spatiul limitat m-a determinat sa apelez la obiecte de mobilier multifunctionale, precum si sa renunat la lucrurile de care nu prea aveam nevoie. Am incercat sa las apartamentul sa „respire” cat mai mult si sa nu il mai incarc inutil. Tot pentru a fi creata si accentuata senzatia de spatiu, am rezugravit, optand pentru culorile deschise, cele care sunt capabile de acest lucru. Sincer, sunt foarte multumit de rezultate.

Spre deosebire de cand stai la casa, in apartament nu ai spatiu special pentru a-ti usca rufele. E mai greu. Poti eventual sa le scoti afara, in spatele blocului, dar acest lucru nu este valabil de fiecare data. Nici „uscatoriile” nu sunt prezente peste tot, asa ca am fost nevoit sa caut o solutie. Am hotarat sa optez pentru cumpararea unei masini de spalat rufe cu uscator. Desi nu ofera aceeasi eficienta ca un uscator propriu zis, am fost nevoit sa aleg asta pentru ca spatiul pe care il aveam la dispozitie nu imi permitea sa tin doua electrocasnice de dimensiuni atat de mari.

Nu sunt deloc fan al cablurilor, asa ca am incercat sa apelez cat mai mult cu putinta la tehnologiile wireless pe care le avem la dispozitie. Am facut asta in special atunci cand a venit vorba de boxe. De asemenea, am renuntat la calculator, preferand laptop-ul, acesta reusind sa fie capabil de performante egale cu clasicul desktop, insa fara a mai ocupa atat de mult spatiu.

Pentru a nu mai umple intregul apartament cu mirosul mancarii pe care o gatesc, mi-am instalat si o hota telescopica, aceasta venind cu avantajul ca are dimensiuni compacte si nu lasa mirosurile si caldura sa faca din gatit o povara.

Related posts

Transforma puloverele vechi in perne potrivite sezonului rece

Adina Meyers

Casa inspirata din basmele copilariei

Adina Meyers

O retragere alpină pentru a te vindeca de Covidul Lung

Adina Meyers