LifeStyle

Și grădina poate fi decorată

Grădina este un loc potrivit pentru momentele de relaxare sau pentru a organiza petreceri alături de cei dragi. Pe lângă flori și mobilierul specific acestui spațiu, poți folosi și alte obiecte decorative. Astfel, vei crea un loc aparte, ca în povești.

Și dacă tot am amintit de povești, cu o figură simpatică și o atitudine poznasă, piticul de grădină poate fi elementul-surpriză în amenajarea unui spațiu verde.

Piticii moderni se trag din poveștile cu gnomi, figuri mitologice despre care se spune ca trăiau sub pământ și aveau puteri magice. Misticii europeni îi considerau cele mai importante spirite ale elementului pământ (celelalte elemente fiind apa, focul și aerul).

Legenda spune că atunci când aceste făpturi erau prinse la suprafață de razele soarelui, se transformau în piatră.

Despre gnomi se mai spune că aveau puterea de a proteja sau pedepsi oamenii, precum și de a-i răsplăti aducându-le fericire. De asemenea, se spune că erau paznicii comorilor ascunse în pământ, iar misticii precum Rudolf Steiner considerau că aceștia erau implicați în viața secretă a plantelor, ajutându-le să crească mari si frumoase.

Nu e de mirare că gnomii mitologici au ajuns să ne împodobească grădinile sub forma de statuete de ipsos.

În momentul decorării grădinii cu acești omuleți, asezați-i în locuri neobișnuite. Astfel, oaspeții ar putea găsi un pitic într-un hamac, unul trăgând cu ochiul din spatele unui copac sau pur și simplu stând pe o piatră și citind basme!

Sursă foto: http://www.pinterest.com

Related posts

Chef Scărlătescu îți pregătește meniul pentru petrecerea de Crăciun a firmei tale, la Jubile Concept!

Adina Meyers

Răsfăț pentru piele și simțuri cu arome exotice

Adina Meyers

Sarmale de post

Adina Meyers