LifeStyle

Sănătatea de acasă – ierburi aromatice și legume la ghiveci

Oricine își dorește să mănânce verdețuri și legume proaspete, dar acest lucru nu este posibil în orice sezon nici dacă staţi la casă, nici dacă locuiţi într-un apartament.

Chiar dacă nu este veșnic vară și nu are toată lumea propria grădină de zarzavaturi, există mereu o soluție de rezervă: ierburi aromatice și legume la ghiveci.

Nu toate legumele pot fi însă crescute în ghiveci, în timp ce altele au nevoie de o îngrijire specială. În cele ce urmează ne propunem să vă învățăm pas cu pas cum puteţi avea propria grădiniță de zarzavaturi, în orice sezon, pe pervaz. Producția nu va fi mare, dar va fi suficientă pentru a vă asigura necesarul de ingredinete fresh pentru ciorbă, pentru salate şi pentru a condimenta cele mai savuroase preparate din bucătăria tradițională sau internaţională.
 

Plantele aromatice, fie că vorbim de busuioc, coriandru, mentă, cimbru, rozmarin, pătrunjel, tarhon sau măghiran, pot fi crescute în ghiveci cu un efort minim. Cimbrul poate fi plantat în casă, fie printr-un butaș lăsat să prindă rădăcini, fie prin dezgroparea unei tufe din grădină și replantarea ei în ghiveci. Preferă soarele direct, dar se dezvoltă bine și pe un pervaz orientat spre est sau vest. Salvia poate fi prinsă cu un butaș de la o plantă din grădină. Tolerează aerul uscat din interiorul locuinţei, dar are nevoie de lumină puternică, așa că este musai să puneți ghiveciul lângă o fereastră scăldată în soare câteva ore pe zi. În cazul pătrunjelului, fie începeți cu semințe, fie dezgropați o parte dintr-o rădăcină din grădină, la sfârșitul sezonului. Vestea bună este că această plantă aromatică se dezvoltă bine la interior, fiind foarte puțin pretențioasă. Are nevoie doar de soare câteva ore pe zi şi de apă din când în când.

Ardeiul iute este destul de des cultivat în ghiveci, şi asta pentru că mulți gurmanzi, care iubesc mâncarea picantă, își doresc să îl aibă la îndemână la orice masă. Cea mai bună perioadă pentru a semăna semințele de ardei iute este primăvara, mai exact în lunile martie-aprilie, însă ele pot fi plantate și vara sau chiar toamna, ținând cont că temperatura din casă este constantă tot timpul anului. Pentru o dezvoltare armonioasă, ardeiul iute are nevoie de un ghiveci cu orificii în partea de jos, care să permită scurgerea apei în exces, de îngrășământ și de un pământ cu un ph ușor acid, cu valoarea aproximativă 6. Semințele se pun la o distanță de circa 4 cm între ele și, în funcție de soi și de valoarea termică din locuinţă, acestea vor germina după 1-5 săptămâni. De asemenea, este indicat să le udaţi o dată pe săptămână.

Dacă însă constataţi că solul se usucă rapid, creșteţi rata de irigare în funcție de necesitate, mai ales că temperatura optimă pentru aceste plante este de peste 30 de grade Celsius. Odată ce au atins înălțimea de 15-20 cm, este indicat să le schimbaţi ghivecele cu altele mai mari, pentru că ardeii se dezvoltă în mod constant. Deși ați putea fi tentați să credeți că ardeii graşi şi cei capia au nevoie de condiții similare, lucrurile stau un pic diferit în cazul lor. Dintre toate legumele în ghiveci, aceştia sunt ceva mai pretențioși, pentru că au rădăcinile lungi și drepte, ce necesită vase înalte, cu pietriș la bază. Spre deosebire de ardeii iuți, care se dezvoltă perfect la 30 de grade Celsius, ardeii grași au nevoie de o temperatură de 20 de grade Celsius.

Și roșiile cresc fără probleme în ghiveci, fie că vorbim de cele cherry, fie de cele de dimensiuni medii. Acestea se plantează în ghivece adânci, cu diametrul de cel puțin 30 cm, într-un sol bogat în nutrienţi (este indicat să conțină și humus) şi cu o umiditate moderată constantă. De asemenea, pe măsură ce tulpinile lor se înalţă, trebuie să folosiţi araci (bețe din lemn sau tije de metal) de mici dimensiuni, care să le menţină în poziție verticală și să susțină greutatea roșiilor atunci când acestea ajung la maturitate.

Vinetele și castraveții sunt, de asemenea, foarte ușor de cultivat în ghiveci. Au nevoie de vase cu adâncimea de minimum 40 cm, de spalieri pentru susținere și de o temperatură de aproximativ 20 de grade Celsius. Pentru că vinetele au tendința  să crească foarte mult în înălțime, puteţi planta două cuiburi într-un singur ghiveci, având grijă să fertilizaţi pământul.

Dovleceii sunt alte legume pe care le puteți planta în ghivece pe care să le ţineţi pe terasă sau pe pervazul geamului din bucătărie. Aceștia nu vor ajunge la dimensiuni prea mari, cum se întâmplă cu cei din grădină, dar vă vor furniza dovlecei fragezi pentru preparatele preferate.

Mai puteți planta în ghivece: morcovi, ridichi, lăptuci, mazăre, usturoi, ceapă, păstârnac sau țelină. Toate acestea au nevoie de ghivece relativ mici, cu adâncimea de 30 cm și diametrul de 30 cm.

Text: Simona Popa

Sursa foto: www.shutterstock.com

Related posts

“Materiale avangardiste in designul interior”

Adina Meyers

De ce trebuie să facem curățenie?!

Adina Meyers

EGO – ” Selectia lui Karl Lagerfeld exclusiv pentru Rosenthal”

Adina Meyers