LifeStyle

Salteaua potrivită – soluția pentru un somn odihnitor

Dacă nu ai dormit bine, acest lucru se va reflecta negativ pe tot parcursul zilei, iar una dintre cauze poate fi salteaua ta prea veche. 

Noi avem pentru tine câteva sfaturi și idei pentru un somn mai liniștit și care pornesc de la acest obiect nelipsit din nici un dormitor: salteaua.

Când alegi salteaua, un lucru e sigur: trebuie să mergi prin magazinele de specialitate la testat. Așa vei fi sigur că vei testa o gamă cât mai largă de produse și îl vei alege exact pe acela care ți se potrivește. În plus, la fața locului vei primi și cele mai bune sfaturi pentru noua ta saltea de la specialiștii din magazine.

Se știe că atunci când alegi salteaua trebuie să faci și o investiție considerabilă. Saltelele de bună calitate nu sunt printre cele mai ieftine, dar le recunoști din primul moment în care te-ai întins pe ele. Când alegi o saltea de calitate trebuie să știi că aceasta poate fi utilizată și nouă – zece ani fără să își piardă din caracteristicile de bază.

Când alegi salteaua, ia în considerare și materialul din care este făcută aceasta. O saltea din spumă, cu memorie, are mai multe beneficii: îți menține coloana în poziție corectă și naturală pe tot parcursul somnului, susține fiecare parte a corpului tău, este tratată antibacterian. În plus, o saltea din spumă cu memorie nu solicită atât de mult ca corpul să își schimbe poziția des pe timpul nopții. Prin urmare, vei avea un somn mai profund. 

Pentru o bună susținere alege o saltea de cel puțin 18 cm înălțime, nici prea dură și nici prea moale – de aceea este important ca atunci când alegi salteaua să o și testezi. 

Și dimensiunile sunt importante: alege o saltea care să fie cu 15 cm mai lungă decât  tine, astfel vei avea loc destul să te miști în pat. 

Matlasarea este un alt aspect al saltelei perfecte. O saltea poate fi matlasată cu diverse tipuri de materiale: lână, spumă, fibre sintetice care îți pot influența somnul pe timpul nopții. O saltea matlsată cu lână va fi mereu mai călduroasă, spre exemplu, pa când o saltea cu spumă îți va asigura mereu o poziție confortabilă.

Sursă foto: www.pinterest.com, www.shutterstock.com

 

 

 

Related posts

Sistemul tău imunitar este în impas? Întărește-ți imunitatea cu Detrical!

Adina Meyers

Rețetă: negresă cu nuci

Adina Meyers

Tendinte de toamna de la Takko

Adina Meyers