Calatorii Home LifeStyle

Roată în stil londonez, la malul mării: cât costă o plimbare

Roata panoramică din Constanța, asemănătoare celei din Londra, a fost dată în folosință. Dispozitivul are 36 de metri înălţime.

Prețul unui bilet întreg costă 20 de lei. Persoanele cu dizabilități și elevii de nota 10 beneficiază de gratuitate, iar pensionarii au reducere 50%. Experienţa trăită deasupra mării poate deveni şi mai interesantă din cabina VIP. Aici, oaspeţii sunt aşteptaţi cu vin spumant. Prețul pentru cabina VIP este de 200 de lei.

Reprezentantul constructorului, David Lamborghini, a spus că a montat astfel de roți în multe orașe ale lumii, cum ar fi Paris și Barcelona. Zece persoane au muncit o săptămână ca să o ridice.

„Într-o cabină, în mod normal, ar intra șase persoane. Acum însă, din cauza pandemiei, pot intra patru persoane din aceeași familie sau două persoane, dacă nu fac parte din aceeași familie.” a declarat Adriana Deoancă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.

Tomis Eye, aşa cum a fost botezată roata panoramică din Constanţa, a fost adusă din Italia şi are în total 26 de cabine, dintre care: 24 cu câte 6 locuri fiecare, o cabină este rezervată persoanelor cu dizabilităţi, iar una este cabină VIP.

Related posts

Top 5 hoteluri high tech în care ar trebui să stai măcar o dată

Adina Meyers

Se lanseaza cartea pentru copii

Adina Meyers

Ce trebuie să știi despre implanturile dentare

Adina Meyers