Pasiunea pentru vânătoare a proprietarului, împărtășită și de un grup de prieteni apropiați, a devenit pretext pentru realizarea acestui „refugiu” cu aer de cabană vânătorească, un adevărat sanctuar pentru stăpânul casei și cei dragi.

Dispusă pe un teren cu suprafața de 2.000 de metri pătraţi, această proprietate situată în Timișoara a permis, prin dimensiunile sale generoase, crearea unui adevărat paradis locativ.

Curtea, amenajată la linie și întreținută aproape obsesiv de proprietari, a fost proiectată de către designerul Corina Săftescu. Spațiul larg, în aer liber, este elementul de senzație al acestei proprietăți, dacă luăm în considerare modul cum arată grădina, de parcă ar fi desenată pe hârtie, și nu aievea.

„Terenul plan, perfect regulat, mi-a permis orice gen de amenajare, însă am ținut cont și de dorința beneficiarilor de a avea o curte plană și sigură pentru cei doi copii mici ai familiei.” Din aceste considerente, o mare suprafață este reprezentată de peluză, cu gazon perfect și des, tăiat scurt. Restul spaţiului a fost gândit cu forme sinuoase, cu contraste de textură și culoare, cu volume care să echilibreze grădina întinsă.

Mai multe imagini şi detalii în revista Casa Mea, ediția iulie-august 2016.  

Related posts

Casa moderna si aerisita in Bucuresti

Adina Meyers

Delta DesignExpo. Viziteaza expozitia pana pe 9 mai!

Adina Meyers

„Ne-am îndrăgostit de această casă de cum am văzut-o”

Adina Meyers