LifeStyle

Recomandarile Electrolux pentru o casa eco-friendly

Inlocuirea aparatelor electrocasnice mai vechi de 10 ani este un prim pas catre un consum redus – de apa, energie, gaz sau detergent. Iata mai jos cateva sfaturi practice oferite de Electrolux cu privire la folosirea inteligenta a echipamentelor frigorifice.

Evitati sa deschideti inutil frigiderul

Aerul cald care patrunde in frigider trebuie racit si, in plus, se mareste umiditatea din interiorul aparatului, ce duce la acumularea de gheata. Rezultatul? Facturi de plata mai mari pentru energia electrica. O alta consecinta neplacuta este riscul marit de a strica alimentele si de acumulare bacteriana.

Organizati si planificati

Pentru a deschide cat mai putin posibil frigiderul, ganditi-va la ce aveti nevoie inainte de a deschide usa si pastrati-va frigiderul organizat pentru a gasi mai usor cele necesare. De asemenea, e ideal sa organizati alimentele inainte de a le pune in frigider. Scoateti sertarele pentru salata si inchideti usa cand puneti legume si fructe, apoi puneti inapoi sertarele pline.

Folositi functia eco

Sau puneti termostatul pe +4 sau +5 grade pentru frigider si -18 in congelator. Acestea sunt temperaturile optime pentru a asigura costuri reduse de functionare si cea mai buna conservare a alimentelor dv. Nu setati temperaturi prea joase, deoarece o diferenta de 1 grad duce la o crestere medie de 6-8% a consumului de energie.

Tineti frigiderul si congelatorul pline

Daca la interior se afla un volum mai mare de alimente reci, frigiderul isi poate mentine mai bine temperatura, deoarece exista mai putin aer rece care sa poata iesi cand se deschide usa.

Dezghetati periodic

Un strat de gheata de 5 mm mareste consumul de energie cu 30%, prin urmare trebuie sa dezghetati frigiderul sau congelatorul periodic. Multe congelatoare noi au tehnologie frost free, astfel incat dezghetarea nu mai este necesara. Asa veti obtine o performanta energetica optima – si nu va mai fi nevoie sa va pierdeti timpul cu dezghetarea!

Folositi un frigider mai mare, in loc de doua frigidere mai mici

Daca necesitatile familiei dumneavoastra se maresc, nu adaugati, pur si simplu, alt frigider de dimensiune mica. Un singur frigider mare foloseste cu aproximativ 20% mai putina energie decat doua modele mai mici cu aceeasi capacitate.

Pastrati exteriorul frigiderului curat

Daca aveti un aparat independent, aveti grija sa curatati grila condensatorului si sa puneti aparatul la cativa centimetri distanta fata de peretele din spate, pentru a asigura o ventilatie adecvata un jurul sau. Ventilatia insuficienta poate mari consumul de energie cu 10%.

Nu puneti alimente calde in frigider sau in congelator

Temperatura interna va creste, frigiderul va consuma mai multa energie, iar alte alimente se pot incalzi si ele. Insa, dezghetarea alimentelor congelate in compartimentul frigider poate fi o idee „isteată”, deoarece furnizeaza frigiderului dv. racoare „gratis”.

Cumparati un aparat cu alarma pentru “usa deschisa”

Sau unul cu o usa care se inchide singura. Acest lucru asigura inchiderea corecta a usii sau, cel putin, va avertizeaza cand nu e inchisa bine, astfel incat sa nu irositi energia lasand din greseala usa deschisa.

Amplasati frigiderul sau congelatorul departe de surse de caldura

Caldura din apropiere reduce eficienta compresorului si a condensatorului.

Verificati garnitura

Garnitura din plastic moale care sigileaza usa de corpul frigiderului trebuie sa fie verificata des sa nu aiba crapaturi. Usa trebuie sa se inchida perfect, garnitura fiind etansa. In caz contrar frigiderul va pierde aer rece. Puteti verifica etanseitatea usii punand o bucata de hartie intre garnitura si usa. Inchideti usa si trageti hartia. Ar trebui sa simtiti ca este putin intepenita. In caz contrar (sau daca hartia cade cand ii dati drumul), garnitura ar putea fi uzata si trebuie inlocuita.

Related posts

DIY: Cum se face laptele de cocos acasă

Adina Meyers

Idei de la Ambiente: 2015 este anul culorilor si al produselor multifunctionale

Adina Meyers

Tipuri de flori artificiale pe care le poți folosi pentru aranjamente perfecte 

Adina Meyers