Pentru cei aflați la a doua tinerețe, cuvântul televizor încă ne mai evocă obiectul acela voluminos,  greu, cu tub, cu lămpi, cu purici, la care nu aveai la ce să te uiți dacă nu erai destul de norocos ca să ai o antenă satelit. 

În orice caz, televizorul era obiectul omniprezent în sufrageriile românilor de pretutindeni, iar în jurul lui se organiza tot: mobilierul, mesele în familie, revelioanele sau parastasele… 

Câteva decenii mai târziu,… ei bine, nu s-a schimbat mare lucru.

E drept că obiectul numit televizor este astăzi smart, ușor, elegant și reprezintă inegalabila sursă de informare și culturalizare; trebuie să recunoaștem că pentru mulți dintre noi, zilele încep și se încheie privind știrile, vreun film sau vreun documentar la televizor…

Din precis acest motiv, în amenajarea livingului comoda TV are o importanță cu totul deosebită.

Cum alegem piesa de mobilier care trebuie să facă pereche cu televizorul precum calul și călărețul?

Primul criteriu are în vedere dimensiunea – a televizorului, dar și a camerei.

În mod evident, comoda TV trebuie să fie un suport stabil pentru televizorul din dotare. Dacă avem un aparat cu diagonală mare, comoda TV trebuie să aibă o lungime cel puțin egală cu diagonala ecranului. Centrând televizorul pe un suport care depășește mariginile aparatului, ne asigurăm că evităm accidentele nedorite. Dacă însă, pe lângă televizor, mai avem și accesorii adiacente care se conectează la acesta, dimensiunea comodei TV trebuie calculată în funcție de suprafața și volumul lor.

În cazul în care spațiul camerei ne permite să așezăm comoda TV ca piesă unică, pe una dintre laturile încăperii, comoda TV devine centrul atenției, prin urmare aceasta trebuie să impresioneze, inclusiv prin dimensiune – sky is the limit… sau mai degrabă walls are the limit.

Spațiul disponibil pentru organizarea accesoriilor în interiorul unei comode TV este la fel de important. 

Comodele TV sunt de regulă prevăzute cu sisteme de fixare și ascundere a cablurilor, dar și cu polițe destinate depozitării estetice a altor accesorii și device-uri: cabluri, router-e, stații de amplificare și altele asemenea.

Dacă suntem o persoană care vrea să păstreze totul în ordine (și cine nu e astfel?), atunci alegerea comodei TV va ține cont de aceste aspecte practice.

Din nefericire, stilul se situează pe ultimul loc printre criteriile de alegere a comodei TV. Dintr-un motiv sau altul, comoda TV aajuns să se alinieze și chiar să se piardă în compoziția livingului, pentru că, de cele mai multe ori, aceasta face parte dintr-un set de mobilier uniform, fără prea multă personalitate.

În ultimii ani însă, observăm o mai pronunțată tendință de schimbare: comoda TV începe să devină regina balului; mă rog,… a sălii de bal.

Astăzi, ea iese din tipare prin forme îndrăznețe, rotunjite sauasimetrice, prin esențele de lemn folosite pentru aspectul lor exotic, și prin diverse alăturări neobișnuite de materiale cum ar fi metalul, pielea sau placajele perforate, cu aspect industrial.

Pe rovere.ro, puteți găsi o selecție generoasă de comode TV care urmăresc tendințele de amenajare ale momentului. Puteți profita de ofertele limitate disponibile, și vă puteți inspira din amenajări interioare realizate de designerii noștri.

De asemenea, vizitând magazinele fizice Rovere Mobili, veți avea oportunitatea să alegeți piesele de mobilier ideale pentru spațiul și bugetul de care dispuneți.

Related posts

Tu stii care sunt motivele pentru care merita sa cumperi o masina de facut paine?

Adina Meyers

OPTIMISM! Românii cred că vor scăpa de pandemia de coronavirus până la sfârșitul anului

Adina Meyers

One Night Gallery devine expoziție itinerantă și va avea loc și la Timișoara – FOTO&VIDEO

Adina Meyers