Amenajarea casei poate fi considerată încheiată doar după ce aţi pus la ferestre perdelele şi draperiile, care, cel mai adesea, dictează nota cromatică şi îşi pun amprenta finală asupra spaţiului.

Pentru stilul clasic, reprezentative sunt materialele cu model baroc, floral, texturile precum taftaua, catifeaua şi mătasea, iar ca accesorii, galeriile groase, cu capete impunătoare, ciucurii de prindere şi draperiile lungi, care ating parchetul. În anumite cazuri, draperiile se pot dubla cu vatelină, pentru a fi mai impunătoare. La capitolul culori, nu se merge ton pe ton. De pildă, dacă mobilierul este din lemn masiv sau wenge, se apelează la materiale vii (roşu, grena, violet închis, verde, auriu), menite să aducă decorului o notă de eleganţă şi culoare.

Pentru interioarele în stil modern, cele mai adecvate sunt materialele cu imprimeuri (forme geometrice sau dungi), precum şi modelele în trend, în aceleaşi culori ca mobilierul (de exemplu, în locuinţele amenajate în alb şi negru sau în gri şi alb, se folosesc perdele în acelaşi ton cu mobilierul, pentru a se obţine efectul de unitate şi continuitate).

În ceea ce priveşte stiul rustic, cele mai adecvate sunt materialele în nuanţe de pământ, calde – bej, maro, cărămiziu –, care împrumută din stilul mobilierului. De asemenea, se poate apela şi la compoziţii naturale, din in sau bumbac.

 

ATENŢIE!

Pentru a acoperi o fereastră de 2 metri liniari, aveţi nevoie de o perdea de 5 sau 6 metri liniari.

RECOMANDARE

În cazul în care locuinţa voastră beneficiază de o privelişte frumoasă (parc, copaci, grădină), fără a fi obturată de alte construcţii, puteţi pune la ferestre perdele foarte fine, semitransparente, care să vă permită să admiraţi peisajul.

TIPS & TRICKS

În camerele cu tavanul jos, evitaţi modelele încărcate şi materialele greoaie (catifele, brocarturi), în favoarea ţesăturilor cu dungi verticale, care creează impresia de înălţime.

În schimb, în spaţiile foarte înalte, vă recomandăm să folosiţi printuri care să dea senzaţia de amploare la nivel orizontal, combinaţii de ţesături (benzi late dintr-o ţesătură diferită în partea de jos).

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Ce iti ofera in plus matura electrica fata de aspiratorul clasic?

Adina Meyers

Cat de buna este plita cu inductie? Merita atentia noastra? Cum alegem?

Adina Meyers

Loft pentru un burlac din Istanbul

Adina Meyers